„Unde-i motanul?” – Duminică, spectacol pentru copii la Teatrul „Căluțul de Mare” din Constanța
„Unde-i motanul?” – Duminică, spectacol pentru copii la Teatrul „Căluțul de Mare” din Constanța
07 Nov, 2026 15:46
ZIUA de Constanta
147
Marime text
147
Marime text

Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța îi invită pe cei mici, duminică, 8 noiembrie, la spectacolul „Motanul încălțat”, o poveste plină de umor, magie și aventuri, inspirată din basmul lui Charles Perrault.
Spectacolul începe la ora 10:30 și îi poartă pe copii într-o aventură în care un motan vorbitor și fermecat pune la cale un plan îndrăzneț: să-l transforme pe fiul cel mic al unei familii sărace în Marchizul de Carabas.
Pentru a-și duce planul la îndeplinire, motanul trebuie să-i păcălească pe rege, pe frumoasa prințesă, pe viticultori și pe slujitorii unui căpcăun fioros. Cea mai mare provocare vine însă la final, când istețul motan trebuie să-l învingă chiar pe căpcăun.
Regia spectacolului este semnată de Cristian Pepino, iar povestea prinde viață prin intermediul păpușilor, muzicii și momentelor pline de haz.
Reprezentația este recomandată copiilor cu vârste între 6 și 12 ani și are o durată de aproximativ 50 de minute.
Sursa foto: Facebook/ CJC Cultural
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


