Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:43 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfințirea Bisericii Adormirea Maicii Domnului I Constanța are loc duminică! ÎPS Teodosie va oficia slujba! Sunt așteptați credincioșii, în număr cât mai mare!

ro

11 Oct, 2022 00:00 9676 Marime text
  • Foarte important, toți credincioșii, fie că sunt bărbați ori femei, se vor putea închina în sfântul altar al bisericii.
  • „Cu bucurie în suflet vă invităm să luați parte la slujba de sfințire / târnoșire a Bisericii Adormirea Maicii Domnului I Constanța! Vă așteptăm cu drag, în număr cât mai mare!“, este mesajul transmis către toți credincioșii de către părintele Mihai Jan, preotul paroh.
  • Biserica a fost restaurată și, în anul 2021, în timpul lucrărilor de restaurare, a fost descoperită prima pictură originală a Regelui Carol I.
 
Momente de bucurie pentru credincioșii ortodocși din Constanța și nu numai, aceștia fiind așteptați în număr cât mai mare la slujba de sfințire / târnoșire a Bisericii Adormirea Maicii Domnului I Constanța!
 
Slujba va avea loc duminică, 16 octombrie 2022, de la ora 6.30, urmând să fie oficiată de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
 
După sfințire va avea loc Sfânta Liturghie arhierească.
 
Foarte important, toți credincioșii, fie că sunt bărbați ori femei, se vor putea închina în sfântul altar al bisericii.


 
Părintele Mihai Jan, preotul paroh al Parohiei Adormirea Maicii Domnului I, a transmis un mesaj către toți credincioșii:
 
„Cu bucurie în suflet vă invităm să luați parte la slujba de sfințire / târnoșire a Bisericii Adormirea Maicii Domnului I Constanța! Vă așteptăm cu drag, în număr cât mai mare!“.


 
„Pe ctitorii, binefăcătorii, donatorii, miluitorii, ostenitorii și ajutătorii Sfântului Locașului acestuia să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa“, este mesajul din partea parohiei, pe care este bine să-l purtăm mereu în gând și în suflete.


 
Biserica a trecut printr-un amplu proces de restaurare și, în anul 2021, în timpul lucrărilor, a fost descoperită pictura originală a Regelui Carol I care, după cum spunea la momentul respectiv părintele paroh Mihai Jan, „de azi înainte va participa la fiecare slujbă alături de zecile de enoriași care vin“.
 


Din istoricul bisericii

 
Pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei Tomisului se precizează că prima menţiune referitoare la biserica ,,Adormirea Maicii Domnului“ este regăsită la data de 17 februarie 1897 – într-o adresă a Ministerului de Interne – Direcţiunea Administrativă judeţeană cu nr. 201 – în care ministrul îi scrie primarului: ,,Prea Sfinţia sa, Episcopul Dunării de jos … vă rog să reservaţi un loc pentru clădirea unei a doua biserici în partea de sus a oraşului“.
 
Se menționează în sursa citată că, în anul 1902, preotul sachelar Nicolae V. Paveliu, era preot deservent al acestei zone a oraşului, el organizează un comitet format din 300 de fruntaşi ai oraşului, care avea ca scop strângerea de fonduri pentru construcţia bisericii. ,,un nou local de Biserică, în partea de sus a oraşului, al cărui hram Sfântul Ierarh Nicolae – aprobat de Sfânta Episcopie a Dunării de jos … comuna prevăzuse 10.000 lei pentru construcţie“.
 
Pe 7 martie 1905 o serie de fruntaşi ai oraşului se strâng în casa preotului Gheorghe Rădulescu şi decid, în frunte cu primarul Ion Bănescu, să doneze fiecare 1.000 lei pentru construirea bisericii.
 
Ctitorii bisericii sunt – primar – Ion Bănescu – Protoiereu, econom Ioan Grigorescu – preşedintele comitetului preot Gheorghe Rădulescu – vicepreşedinte, preot – Nicolae Paveliu – secretar – Membrii comitetului – T. Dabo, căpitan D. Cazaciucu, I. Niculescu, Gh. Biciola, V. Petcu, Gh. Rizescu, comercianţi, agricultori, constructori şi antreprenor – C. Dussi.
 
„Deşi propunerea iniţială pentru hramul bisericii era Sfântul Nicolae, Preotul Gheorghe Rădulescu propune la 24 iulie 1906 hramul actual – ,«oraşul Constanţa este sediul Marinei noastre, port maritim militar – patronul Marinei noastre este Adormirea Maicii Domnului (Precista) – 15 august»“, arată Arhiepiscopia Tomisului.
 
„Piatra de temelie a bisericii s-a pus în ziua de 13 august 1906, când lucrările de construcţie încep efectiv, primarul Ion Bănescu (1851-1909) la data de 11 iulie 1906 lansa invitaţiiile oficiale: – ,«se va pune piatra fundamentală a unui Cazino pe malul Marei, a unei biserici şi a unei şcoli, precum şi inaugurarea frumoaselor instalaţiuni de băi de la Mamaia…»“, conform sursei citate.
 
Slujba de sfinţire este oficiată de P.S. Pimen al Dunării de Jos – iar printre invitaţi s-au numărat: Ion Lahovari şi Mihai Vlădescu, secretari generali – , directori de ziar – Conservatorul, Patriotul, Universul, Ţara, şi altele, se mai precizează pe site-ul oficial.
 
Acum, credincioșii au șansa de a se închina în Sfântul Altar, duminică, 16 octombrie 2022.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
#citeșteDobrogea
A lăsat Constanței două monumente istorice. 93 de ani de la moartea preotului Nicolae Paveliu

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii