Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:15 23 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reprogramări în agenda Teatrului de Stat Constanța. Ce spectacole se văd în acest weekend

ro

23 Jan, 2026 17:00 125 Marime text

 
  • În contextul în care reprezentațiile spectacolului „Livada de vișini” din acest weekend au fost reprogramate, Teatrul de Stat Constanța aduce în fața publicului de la malul mării alte producții
 
În contextul în care reprezentațiile spectacolului „Livada de vișini” din acest weekend au fost reprogramate, Teatrul de Stat Constanța aduce în fața publicului de la malul mării alte producții.
 
Concret, sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 19:00, are loc o reprezentație a spectacolului „Casa Bernardei Alba”, programat inițial vineri, 20 februarie. Duminică, 25 ianuarie, de la aceeași oră, TSC propune „Jocuri în curtea din spate”, a cărui reprezentație din data de 21 februarie a fost suspendată.
 
Teatrul de Stat Constanța informează că biletele achiziționate rămân valabile pentru noile date.
 
Spectatorii care nu pot participa la reprezentațiile reprogramate au avut posibilitatea de a solicita returnarea contravalorii biletelor până astăzi, 23 ianuarie, ora 12:00.
 

De ce nu se mai joacă „Livada de vișini”
 
În weekend-ul 24-25 ianuarie 2026, pe scena Teatrului de Stat Constanța trebuia să se joace spectacolul „Livada de vișini”, în regia lui Andrei Măjeri.
 
Din cauza unor probleme medicale ale unui actor din distribuție, cele două reprezentații au fost reprogramate pentru weekend-ul 7-8 martie, ora 19:00. De asemenea, și reprezentația din data de 22 ianuarie a fost mutată pe 5 martie, din aceleași considerente.

 
Biletele achiziționate rămân valabile pentru noile date. Spectatorii care doresc returnarea contravalorii biletelor pot solicita acest lucru până cel târziu la data de 10 februarie, astfel:
  • prin platformele myStage și Bilet.ro, pentru biletele cumpărate online;
  • la Agenția de bilete, pentru cele achiziționate fizic.
 
„Locurile astfel eliberate vor fi repuse ulterior la vânzare”, au specificat cei de la Teatrul de Stat Constanța.
 
Citește și:
De Ziua Îndrăgostiților, Teatrul de Stat Constanța așteaptă publicul la o comedie. Promoție la bilete
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii