Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:24 28 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Publicul SEAS este invitat la „Mobilă și durere”, de Teodor Mazilu, la Teatrul de Stat Constanța

ro

28 Aug, 2026 15:09 104 Marime text
Sursa foto: Teatrul de Stat Constanța



Astăzi, de la ora 20:00, la Sala Mare a Teatrului de Stat Constanța, publicul SEAS este invitat la „Mobilă și durere”, de Teodor Mazilu, spectacol al Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, în regia lui Cristian Ban.
 
O comedie despre cum se muncea și cum se iubea în România anilor ’70, „Mobilă și durere” recuperează umorul inconfundabil al lui Teodor Mazilu și privește, de la distanța prezentului, o lume ale cărei mecanisme sociale și afective sunt pe cât de recognoscibile, pe atât de absurde, spun organizatorii evenimentului.

„Pentru unii spectatori poate fi o întâlnire nostalgică cu o epocă pe care au cunoscut-o, pentru alții, descoperirea unui text care își păstrează prospețimea și forța comică”, menționează reprezentanții Teatrului de Stat Constanța.

Spectacolul lui Cristian Ban pune în valoare o distribuție alcătuită din Sebastian Marina, Nicholas Cațianis, Costi Apostol, Oana Jipa, Daniel Rizea și Mădălina Mușat.

Pentru rolul Melania, Mădălina Mușat a fost nominalizată la Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol secundar.

Scenografia spectacolului este semnată de Irina Chirilă.

 
Biletele pot fi achiziționate online, pe platformele partenere – Mystage.ro și Bilet.ro, de la Agenția de bilete a Teatrului de Stat Constanța, de pe Bd. Tomis nr. 97, de la Info Desk City Park Mall Constanța, de la Casa de Cultură a Sindicatelor și, cu o oră înainte de începerea spectacolului, de la Sala mare a TSC.

Citește și
Spectacolul „O insulă” se mută în Sala Mare a Teatrului de Stat Constanța din cauza condițiilor meteo
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii