O flanelă bărbătească din Dobrogea de Sud este exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
O flanelă bărbătească din Dobrogea de Sud este exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
30 Mar, 2026 11:17
ZIUA de Constanta
158
Marime text
158
Marime text

În această săptămână, Muzeul de Artă Populară Constanța propune ca exponat unul dintre primele obiecte pe care le-a achiziționat, în anul 1973 din localitatea Oltina, județul Constanța, în vederea constituirii colecției de artă populară dobrogeană.
În fișa analitică de evidență a obiectului sunt consemnate numele proprietarului (Baboia Maria, n. 1918) și al celei care a lucrat cămașa (Șoancă Ioana, n. 1898) precum și anul confecționării (1920).
„Flanela bărbătească este o piesă de port purtată la lucru în anotimpul rece. Este confecționată dintr-un material subțire de lână, țesut în patru ițe și învărgat cu fir de lână mai gros. Pe gulerul îngust și la deschiderea pieptului, piesa are aplicate bucăți de pânză albă de bumbac, țesută în gospodărie, pe care sunt brodate în cruci cu arnici negru, motive florale.
Mânecile sunt terminate cu manșete împletite din lână pe care sunt realizate motive geometrice brun”, menționează Muzeul de Artă Populară Constanța.
Flanela bărbătească din Dobrogea de Sud poate fi văzută în expoziția temporară „Obiceiuri și meșteșuguri tradiționale în Dobrogea” recent deschisă la parterul Muzeului de Artă Populară Constanța.
Citește și:
S-a deschis expoziția „Ocupații și meșteșuguri tradiționale în Dobrogea” la Muzeul de Artă Populară Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


