Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:28 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia prezintă expoziția „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere (1871-2021). Nicolae Iorga și Alba Iulia”

ro

12 Jun, 2024 11:27 689 Marime text


Muzeul Național de Istorie a României în colaborare cu Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia anunță deschiderea expoziției-eveniment „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere (1871-2021). Nicolae Iorga și Alba Iulia”.
 
Evenimentul va avea loc joi, 13 iunie 2024, de la ora 13:00, la muzeul din Alba Iulia, Sala Unirii, aripa Nord.
 
„Domnul profesor dr. Andrei Pippidi, nepot al marelui savant Nicolae Iorga, a adunat și păstrat timp de decenii toate aceste mărturii ale vieții, activității științifice, literare, eseistice, dramaturgice și politice ale marelui savant Nicolae Iorga, iar printr-un act de cultură și generozitate, le-a donat Muzeului Național de Istorie a României, devenind astfel parte a patrimoniului național”, transmite Muzeul Național de Istorie a României.
 
Grație colaborării dintre Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, o parte din inestimabila colecție „Iorga-Pippidi” va fi expusă în perioada 13 iunie – 18 august 2024 la Alba Iulia, alături de piese vestimentare, obiecte personale, documente, medalii aflate în patrimoniul Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Arhivelor Naționale ale României, Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe și din Colecția „Daniel-Cosmin Obreja”.
 
În premieră, la Alba Iulia vor fi expuse, după restaurare: diploma Universității din Leipzig prin care i se acordă lui Nicolae Iorga titlul de doctor „Bonarum Artium Magister” din anul 1893 și o scrisoare a reginei Maria trimisă lui Nicolae Iorga cu înștiințarea că-i va trimite un articol care să fie publicat în ziarul „Neamul Românesc” în ziua Încoronării, 15 octombrie 1922.
 
Expoziția este curatoriată de dr. Cristina Păiușan, cercetător științific și dr. Alexandru Bădescu, șeful Secției Patrimoniu, din cadrul Muzeului
Național de Istorie a României, iar coordonator din partea Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia este dr. Liviu Zgârciu.
 
Citește și:
Se lansează volumul „Roman Dacia and the Roman Army” la Muzeul Național de Istorie a României
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii