Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:01 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează expoziția temporară Bijuteriile Timpului

ro

28 Jul, 2022 14:56 1507 Marime text


 
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și Muzeul Ceasului „Nicolae Simache“ Ploiești, și cu susținerea Consiliului Județean Constanța, organizează expoziția temporară Bijuteriile Timpului.
 
 Grupând 86 de piese de colecție, reprezentând ceasuri de buzunar, de masă și de șemineu, ceasuri de perete și tablouri cu ceas, expoziția oferă vizitatorilor o perspectivă deosebită a evoluției orologeriei  în secolele XVIII-XX, ilustrând  rafinamentul deosebit care a însoțit acest mesteșug de-a lungul timpului.
 
Colecția însumează ceasuri provenind din ateliere și manufacturi din Franța, Elveția sau Germania,  unele din ele fiind piese lucrate pe comandă specială pentru România. 
 
Amintim, în acest sens, un ceas de mână aniversar, un omagiu adus Centenarului Marii Uniri, realizat de firma Tissot, dar și un ceas de mână produs în Elveția de firma Tavannes, cu scopul de a celebra eroismul lui Tudor Vladimirescu și importanța mișcării sale în clădirea statului român modern.
 
Citând versurile lui Vergiliu, care deplângea în poezia sa trecerea ireversibilă a timpului (fugit irreparabile tempus), Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța vă invită să nu pierdeți timpul și să vizitați expoziția temporară de ceasuri, prezentată în perioada 29 iulie - 1 octombrie 2022, vernisajul urmând a avea loc vineri, 29 iulie 2022, ora 13.00, la sediul din Piața Ovidiu nr. 12 Constanța.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii