Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:58 01 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE TEXT MINA Constanța celebrează 145 de ani de activitate muzeală (FOTO+VIDEO)

ro

17 May, 2024 14:37 576 Marime text
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), în parteneriat cu Asociația pentru Patrimoniu "Pontos", organizează vineri, 17 mai 2024, de la ora 14.30, în Aula "Adrian Rădulescu", evenimentul "Mvsevm CXLV".
 
Compus dintr-o serie de mai multe activități, acesta este menit să marcheze și să evidențieze împlinirea a 145 de activitate muzeală la Constanța, din perioada 1879-2024.
„Astfel, pe data de 16 martie 1879, aveau loc primele demersuri de organizare muzeistică din Dobrogea, primul prefect al Constanței, Remus Opreanu, prezentând la acea dată, într-un raport, idei privind organizarea unor muzee locale la Constanța și Mangalia. Opreanu semnala cu acea ocazie necesitatea de a prezenta publicului din întreaga țară numeroasele obiecte antice descoperite pe teritoriul Dobrogei, mărturii ale civilizațiilor greacă, romană și bizantină”, menționează MINAC în comunicatul de presă.
 
Pentru a celebra acest moment istoric și împlinirea a 145 de ani de la desfășurarea sa, MINAC organizează sub egida "Mvsevm CXLV", următoarele activități: lansarea colecțiilor de vinuri și de bijuterii Scythia Minor, vernisajul expoziției "Comori pierdute. Comori regăsite" și lansarea catalogului de expoziție, precum și  prezentarea 3D "Incursiune interactivă în anticul Tomis".
 
De asemenea, în cadrul aceluiași eveniment va avea loc și decernarea distincțiilor "Mvsevm CXLV", unor societăți, oameni politici sau specialiști care s-au implicat activ în protejarea și valorificarea patrimoniului cultural-istoric dobrogean.
 
„Evenimentul de vineri, 17 mai 2024, este cu atât mai important cu cât el va fi ultimul de mare anvergură realizat anul acesta de către MINAC, în sediul actual din Piața Ovidiu, nr.12. În scurt timp, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța își va muta activitatea într-un nou sediu, doar pentru câțiva ani, timp în care clădirea fostului Palat Comunal se va afla într-un amplu proces de reabilitare”, mai precizează reprezentanții MINAC.

Despre Asociația pentru Patrimoniu Pontos

Asociația a fost înființată în 2024, iar în luna aprilie și-a obținut personalitatea juridică, la Judecătoria Constanța.

Conform Portalului Instanțelor de Judecată, dosarul cu indicativul 6411/212/2024, ce avea ca obiect acordare personalitate juridică, a fost soluționat de magistrații secției civile.
 

La ședința din 12 aprilie 2024, instanța a admis cererea Asociației.

Iată soluția pe scurt: Admite cererea. Dispune înscrierea asociaţiei xxxxx, în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Constanţa. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată astăzi, 12.04.2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.



UPDATE 1

Gabriel Custurea este prezent la eveniment, precum și Mihai Lupu. Participă și Traian Antoniadis și Emanuel Plopeanu. 

UPDATE 2 

În cadrul evenimentului vor lua cuvântul Mototolea, Lupu și Petre Colțeanu - președintele Asociației pentru Patrimoniu Pontos. 

UPDATE 3

Aurel Mototolea a luat cuvântul. 

Este un eveniment dedicat celor 145 de ani activitate muzeală. 

Este o activitate cuprinzătoare menită să marcheze acest eveniment.  

El a menționat și că este ultimul eveniment ținut în actualul sediu care va intra în reabilitare, urmând ca instituția să se mute. 

UPDATE 4 

Mihai Lupu a luat cuvântul. 

Această zonă a semnat actul de naștere al istoriei noastre. 

Se cuvine azi să mulțumim tuturor care ajută activitatea istorică

În calitatea mea de președinte CJC am reușit să punem în valoarea istoria și arheologia. Cel puțin din punct de vedere istoric, Constanța este pe primul loc. 

Am reușit împreună cu oamenii din acest muzeu să ducem piese și exponate la expoziții mondiale. 

UPDATE 5

Profesorul Puiu Hașoti a fost invitat să ia cuvântul.

Am foarte multe amintiri din acest muzeu. 

Avem și realizări deosebite deopotrivă din această instituție de cultură. 

Puiu Hașoti amintește de directorii MINAC.

Aurel Mototolea spune că în acest an se va putea vizita mormântul pictat al lui Hypogeu. Speră că spre sfârșitul anului să se poată vizita și Edificiul Roman cu Mozaic. 

UPDATE 6

Ia cuvântul Petre Colțeanu. 

Noi, Asociația Pontos am luat naștere din dorința noastră de a marca acest eveniment de amploare. 

Eu îmi doresc ca la aniversarea a 150 de ani să ne regăsim în această clădire, complet nouă, complet refăcută. 

UPDATE 7

Se prezintă expoziția "Comori pierdute. Comori regăsite". 












PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 


Citește și:

Simpozion dedicat unei triplei aniversări, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii