Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:13 20 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează manifestarea „Ziua Universală a Iei”

ro

20 Jun, 2025 11:16 289 Marime text
 

Muzeul de Artă Populară Constanța, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează, în perioada 21-24 iunie, manifestarea „Ziua Universală a Iei”, la care vor participa creatoare de ii și cămăși, dar și de podoabe tradiționale din Muntenia (Breaza, județul Prahova), Bucovina (Mănăstirea Humorului, județul Suceava), Transilvania (Salva, județul Bistrița-Năsăud) și Dobrogea.
 
Potrivit reprezentanților Muzeului de Artă Populară Constanța, la eveniment vor participa Iulia Goran din Breaza, Vera Andronic și Carmen Hison din localitatea suceveană Mănăstirea Humorului și Maria Morar din comuna bistrițeană Salva. În cadrul manifestării, Dobrogea va fi reprezentată de Daniela Dimancea, Dorina Baias, Manuela Hule, Elena Hariton și Carmen Bulgaru.
 
Participantele la manifestare vor oferi celor interesați informații legate de varietatea motivelor, croiul și modelele autentice ale iilor și cămășilor vechi și noi din zonele pe care le reprezintă.
 
Cunoscută sub diferite denumiri, în funcție de zona de proveniență („ie”, „ciupag”, „spătoi”, „spăcel”, „cămașă cu pui pe cot”, „cămașă cu căptuf”, „cămașă cu ciocănele”, „cămașă cu tăblie”, „cămașă cu brezărău” sau „cămașă cu mânecă răsucită”), cămașa femeiască este un reper identitar și piesă de bază a costumului tradițional românesc.
 
Datorită importanței sale, „cămașa cu altiță”, după cum mai este cunoscută ia, a fost inclusă în anul 2022 pe Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, se mai arată în comunicatul muzeului.     
     
Cei care doresc să descopere frumusețea cămășii tradiționale românești sunt așteptați la muzeu până în data de 30 iunie, pentru a vizita expoziția temporară „Cămașa - piesă definitorie a costumului tradițional românesc”, realizată cu piese vechi de peste un secol reprezentative pentru zone precum: Dobrogea (jud. Constanța), Bucovina, Vrancea, Muscel (Argeș), Mehedinți, Gorj, Olt, Vâlcea, Teleorman, Ilfov, Mărginimea Sibiului, Dealurile Clujului, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Bihor, Maramureș, Țara Oașului, Țara Zarandului (Arad), Ținutul Pădurenilor (Hunedoara) și Banat.
         
Cine poartă ie, în ziua de 24 iunie, va putea vizita gratuit Muzeul de Artă Populară Constanța, în intervalul orar 10.00- 18.00.



Citește și:

Un proiect ce vizează Muzeul de Artă Constanța intră în atenția consilierilor județeni (DOCUMENT)
           
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii