Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:20 19 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MINA Constanța participă la Noaptea Muzeelor 2026. Publicul este invitat la o experiență desfășurată simultan în cinci obiective muzeale

ro

19 May, 2026 10:19 224 Marime text
Sursa foto: MINAC

Sâmbătă, 23 mai 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța invită publicul să redescopere farmecul patrimoniului dobrogean în cadrul evenimentului european Noaptea Muzeelor 2026, o experiență culturală care transformă, pentru câteva ore, spațiile muzeale în locuri vii de întâlnire cu trecutul.
 
Ajuns la cea de-a XXII-a ediție la nivel european, acest program cultural a fost inițiat de Ministerul Culturii din Franța și se desfășoară în prezent sub patronajul Consiliului Europei, al UNESCO și al Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM). În România, Noaptea Muzeelor este coordonată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, afiliată la Network of European Museum Organisations (NEMO), cea mai amplă rețea muzeală pan-europeană.
 
„Participarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța la acest proiect cultural european este realizată cu sprijinul și finanțarea Consiliului Județean Constanța, instituție care susține constant valorificarea și promovarea patrimoniului istoric și cultural al Dobrogei. Totodată, evenimentul este inclus în calendarul manifestărilor organizate de muzeu cu prilejul Zilelor Constanței”, precizează reprezentanții instituției.
 
În cadrul ediției din acest an, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța propune publicului o experiență nocturnă desfășurată simultan în cinci obiective muzeale reprezentative:
• Edificiul Roman cu Mozaic
• Mormântul Pictat de la Tomis
• Centrul Hamangia – Muzeul Axiopolis Cernavodă

• Complexul Muzeal Tropaeum Traiani Adamclisi
• Cetatea Carsium Hârșova
 
În intervalul orar 18:00 – 24:00, vizitatorii vor avea ocazia să descopere poveștile ascunse ale vechiului Tomis, să admire monumente spectaculoase și să se bucure de o întâlnire aparte cu istoria, într-o atmosferă specială de seară. Edificiul Roman cu Mozaic și Mormântul Pictat de la Tomis, două dintre cele mai impresionante monumente istorice de la țărmul Mării Negre, vor putea fi vizitate în grupuri de maximum 20 de persoane, pentru a asigura o experiență cât mai plăcută și sigură pentru public.
 
„Vă așteptăm să petrecem împreună o seară dedicată istoriei, culturii și redescoperirii patrimoniului dobrogean”, mai adaugă reprezentanții MINAC.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii