Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Constanța Un nou proiect cultural-artistic - Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării

ro

27 Sep, 2022 16:00 897 Marime text
  • Evenimentul se va desfăşura în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, în zona centrală a municipiului Constanţa.
  • Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării este finanţat de Primăria Municipiului Constanţa şi organizat de Asociaţia Culturală pentru Tineret şi Copii Art Theatre, în parteneriat cu Universitatea ‘Ovidius’ din Constanţa
Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanţa, festivalul atrage priviri de fiecare dată datorită prezenţei statuilor vivante, a costumelor, machiajului şi, în mod special, a emoţiilor transmise prin simple mişcări. Statuia Vivantă este o formă super concentrată de teatru stradal. Teatrul stradal este parte componentă a fenomenului apărut relativ recent, ‘artele străzii’, iar în interiorul său, statuia vivantă este momentul de vârf, punctul culminant, apanajul marilor actori, un echivalent al one-man showului din teatrul aşa zis tradiţional.
Sâmbătă, de la ora 17,00, studenţii vor prezenta momentul artistic cu statui vivante shakespeariene. De la ora 20,00, Teatrul Masca din Bucureşti prezintă spectacolul ‘Exodul’.
 
Între orele 15,00 – 16,00 şi 17,00 – 18,30, publicul este aşteptat la Atelierul de fotografie Statuie Vivantă.
 
Duminică, de la ora 16,00, va avea loc momentul statuilor vivante din lumea lui Shakespeare. Începând cu ora 19,00, Teatrul Masca din Bucureşti va prezenta publicului constănţean spectacolul ‘Îngerii de la Văcăreşti’.
 
‘Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării’ este un proiect dedicat cetăţenilor, dar şi studenţilor, cu scopul de a pune în valoare pasiunea lor pentru arta spectacolului stradal, de a-şi dezvolta capacitatea şi adaptabilitatea la munca în echipă, dar şi de a creşte gradul de implicare a tinerilor în astfel de evenimente’, se mai arată în comunicatul de presă transmis de Primăria Constanţa.
 
Evenimentul se desfăşoară pe bulevardul Tomis, respectiv Parcul Arheologic de lângă Primăria Municipiului Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii