Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:22 22 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În acest week-end Teatrul de Stat propune un spectacol la matineu pentru pensionari

ro

27 Feb, 2021 00:00 2362 Marime text

Spectacolul care a deschis în mod oficial această stagiune, cu mare succes la public și la critica de specialitate - „Doi tineri din Verona”, de William Shakespeare, va fi prezentat sâmbătă, 27 februarie, de la ora 19:00.

„Doi tineri din Verona” (în traducerea Luciei Verona și regia lui Alexandru Mâzgăreanu) este o piesă shakespeareană mai puțin cunoscută.
Montarea de la Constanța a fost realizată cu decorul Andreei Săndulescu, costumele Alexandrei Mâzgăreanu, lighting design-ul gândit de Daniel Klinger, muzica lui Alexandru Suciu și mișcarea scenică sub îndrumarea coregrafei Baczó Tünde.

Florin Aioane şi Andrei Bibire îi întruchipează pe cei doi tineri din Verona, iar femeile care le aprind inimile şi patimile sunt interpretate de Ecaterina Lupu şi Cristiana Luca. Cătălina Mihai joacă în travesti, întruchipând, alături de Lucian Iftime, pe cei doi servitori ai tinerilor domni. În distribuție mai sunt Liviu Manolache, Andrei Cantaragiu, Maria Lupu, Florina Stănculeţ, Alexandru Medveghi, Theodor Şoptelea, Ştefan Mihai, Vlad Linţă, Alina Manţu, Arina Cojocaru şi Graţian Prisăcariu.

Pentru duminică, 28 februarie, Teatrul de Stat Constanța a programat două reprezentații ale spectacolului „Desculț în parc” de Neil Simon, una la ora 12:00, iar cea de-a doua, la ora obișnuită, 19:00.

Reprezentanții instituției aduc la cunoștința celor interesați că pentru matineul de la ora 12:00 numărul biletelor cu preț redus pentru pensionari este mai mare – jumătate din sală –, scopul fiind de a le înlesni persoanelor în vârstă vizionarea unui spectacol de teatru la o oră rezonabilă, la care deplasarea către și de la teatru să nu le pună probleme.
De asemenea, îi asigură că în Teatrul de Stat Constanța sunt aplicate toate măsurile de protecție – nebulizarea spațiilor și distanțarea atât în timpul accesului și ieșirii, cât și în timpul reprezentațiilor.

Biletele pentru pensionari pot fi achiziționate numai de la casa de bilete (program: vineri-duminică 11:00 - 19:00).

În distribuție: Florina Stănculeț, Nina Udrescu, Tani Ștefu, Liviu Manolache și Cosmin Mihale. Regia este semnată de Liviu Manolache, iar scenografia, de Eugenia Tărășescu Jianu.


Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanța pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța - Bulevardul Ferdinand Nr. 11.


Citește și:

Evenimentele culturale ale acestui week-end, pe scenele constănțene
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii