Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:37 12 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Expoziția „Albastrul orașelor de lângă ape. Constanța-Veneția” a Leliei Rus-Pîrvan, vernisată la Venezia (GALERIE FOTO)

ro

12 Aug, 2026 13:41 167 Marime text


Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția prezintă, în perioada 18-26 august 2026, în Mica Galerie, expoziția de artă contemporană „Albastrul orașelor de lângă ape. Constanța-Veneția”, a artistei Lelia Rus Pîrvan, curatoriată de Maria Bilașevschi.
 
Vernisajul va avea loc în data de 18 august 2026, la ora 18:00, la Venezia. Expoziția va putea fi vizitată zilnic între orele 15:00–19:00.
 
Expoziția de artă contemporană „Albastrul orașelor de lângă ape: Constanța–Veneția” prezintă 37 de lucrări în care artista explorează relația dintre natură și memorie, într-un dialog simbolic între cele două orașe unite de mediul acvatic. Demersul artistic propune o perspectivă contemporană asupra identității culturale și a peisajului afectiv, în care albastrul devine element central, simbol al apei, al reflecției și al legăturii dintre material și imaterial.
 
În paralel, abordarea creativă a Leliei Rus-Pîrvan se extinde conceptual prin seria Pocalurilor, realizată pe hârtie manuală, unde forma funcționează ca vehicul al introspecției și al regenerării simbolice. Pocalul este reinterpretat ca recipient al memoriei și al experienței interioare, depășindu-și funcția obiectuală și transformându-se într-un spațiu al meditației vizuale. Din perspectivă arhetipală și alchimică, el capătă valoarea unui instrument al transformării, în care materia și spiritul coexistă într-un proces continuu de redefinire. Apa, element simbolic esențial al întregului demers, este asociată inconștientului, iar pocalul reprezintă forma care o conține și o revelează. În această logică, actul artistic se apropie de o „alchimie vizuală”, în care introspecția devine o metodă de cunoaștere. Cele două direcții artistice conturează astfel un discurs unitar despre relația dintre spațiu, memorie și transformare, în care peisajul exterior – reprezentat de orașele de lângă apă – și peisajul interior, exprimat prin simbolistica pocalului, se reflectă reciproc. „Albastrul”, asociat transcendenței și infinitului, devine în creația Leliei Rus-Pîrvan o metaforă a fluxului interior. Tehnica sa nu urmărește simpla aplicare a culorii, ci îi permite să respire și să-și urmeze propria logică, transformând gestul artistic într-un ritual. Prin linii și stropi, artista creează constelații vizuale în care adâncimea spirituală a albastrului și energia gestului se întâlnesc, generând o experiență senzorială ce depășește figurația și invită la introspecție.
 
Proiectul continuă demersul expozițional prezentat anterior în Uzbekistan și propune o abordare artistică bazată pe relația dintre suportul de lucru, pânză și hârtie manuală, precum și utilizarea vopselei și a tușurilor colorate. Lucrările urmăresc dialogul dintre materia picturală și mediul natural, printr-un parcurs vizual construit în jurul transformării și interacțiunii dintre acestea.  
 
,,Pictura Leliei nu este o destinație finală, ci o hartă a procesului creator ce ne invită să regândim nu doar arta, ci și locul nostru în peisajul vast și imprevizibil al lumii. Fiecare pânză ne amintește că, în fața imensității universului, controlul suprem se regăsește în actul de a percepe, de a colabora și de a asculta vocea elementelor, devenind astfel parte din creație.” - Maria Bilașevschi.

Ti-a placut articolul?

Comentarii