Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:42 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doliu în lumea teatrului românesc

ro

13 Apr, 2020 15:02 4316 Marime text

Conform unui anunț postat de Teatrul Odeon, vineri, 10 aprilie 2020, la Spitalul „Elias” din București, s-a stins din viață actrița Olga Bucătaru, în urma unui stop cardio-respirator.

Născută de Ziua Mondială a Teatrului, 27 martie 1942, actrița Teatrului Odeon a absolvit în 1965 Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția Actorie, la clasa prof. George Dem Loghin și un an mai târziu a debutat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, unde a fost angajată până în anul 1973.

După un scurt interludiu la Teatrul de Stat din Satu Mare (1969-1970), în 1974 devine membră a trupei Teatrului Odeon.
 
Pe scena Odeonului a avut colaborări cu regizori importanți, printre care Dinu Cernescu („…ESCU” de Tudor Mușatescu - 1972), Sanda Manu („Să nu-ți faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu - 1985), Alexa Visarion („Astă seară se joacă fără piesă” de Luigi Pirandello - 1988) sau Cătălina Buzoianu („Întâlnire în pădure” de Ofelia Strahl - 1992, unde a jucat alături de doamna Olga Tudorache). A interpretat rolul principal în Patima roșie de Mihail Sorbul, regia Cristian Hadgi-Culea, iar ultimul său rol pe scena Odeonului, a fost Mari în spectacolul „Veronika se pregătește să moară” de Paulo Coelho, regia Gelu Colceag (2003).
 
În 1972 a debutat în filmul „Bariera”, scenariu Teodor Mazilu, regia Mircea Mureșan și până în 1998, când ultimul rol interpretat în film a fost în „Trenul vieții”, regia Radu Mihăileanu, a jucat în filme regizate de Sergiu Nicolaescu („Oglinda”), Mircea Daneliuc („Cursa”),  Radu Mihăileanu („Trahir”), Constantin Vaeni („Buzduganul cu trei peceți”).
 
Dincolo de rolurile din teatru și film, Olga Bucătaru a fost din anul 1995 până în 2000 profesor asociat la Academia de Arte „Luceafărul” din București și începând cu anul 2001, în aceeași instituție, a activat în chip de lector universitar.
 
În anul 2002 i s-a acordat Ordinul Național „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler.
 
Teatrul Odeon este alături de familia îndoliată și va păstra vie amintirea rolurilor interpretate pe scenă și pe marele ecran.
 
Sursa text și foto: Teatrul Odeon 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii