Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:07 17 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică Institutul de Lingvistică al Academiei Române reia colecţia „Vechi cărţi populare“, redeschisă de volumul „Legenda Duminicii“

ro

21 Aug, 2019 00:00 426 Marime text
Institutul de Lingvistică „Iorgu lordan - Alexandru Rosetti“ al Academiei Române anunţă reluarea colecţiei „Vechi cărţi populare“. Colecţia cuprinde ediţii ale unor texte româneşti din secolele XVI-XVIII, care s-au bucurat de o mare popularitate în epocă, fiind păstrate în numeroase manuscrise. Acestea vor fi însoţite de ample comentarii lingvistice şi filologice.
 
Volumul „Legenda Duminicii” - studiu monografic, ediţie şi glosar de Emanuela Timotin, ce redeschide această colecţie, oferă publicului şi specialiştilor cel mai răspândit apocrif din literatura românească, „Epistola lui Hristos“, tradus de mai multe ori din slavonă şi care a circulat în manuscris de la începutul veacului al XVII-lea.

Proiectul #DobrogeaAcademică conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti  


Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română. Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.

Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.
 
Sursa foto: Facebook / Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti”
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii