De „Ziua Naţională Brâncuşi”, o hologramă 3D îl va „readuce” românilor pe geniul sculpturii

Ziua de 19 februarie reprezintă un omagiu adus de poporul român lui Constantin Brâncuşi, marele artist care a purtat cu sine, în întreaga lume, identitatea noastră naţională. Cu prilejul „Zilei Naţionale Constantin Brâncuşi” onorăm sculptorul, vizionarul, omul de geniu, făuritorul de forme inspirate de tradiţie, care au devenit opere de referinţă ale sculpturii moderne la nivel mondial.
 
Din opera lui Brâncuşi străbate simplitatea vieţii puternic legată de credinţele creştine, împletită cu un rafinament şi o fineţe aparte. Creaţia sa constituie o moştenire importantă lăsată poporului român: Ansamblul monumental din Târgu Jiu, construit în memoria soldaţilor care au murit în timpul Primului Război Mondial, compus din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului.
 
Astăzi, în curtea Muzeului Naţional de Artă al României, de la ora 19.00, va avea loc un spectacol de proiecţii, iar pe tot parcursul zilei accesul va fi gratuit la MNAR, care va organiza şi vizite ghidate în sala „Brâncuşi“.  Holograma 3D a sculptorului şi lucrări consacrate vor fi prezentate în curtea MNAR şi reprezintă o premieră în România.  
 

Destin de geniu

 
Născut la 19 februarie 1876, la Hobiţa, Gorj, Constantin era al şaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuşi (1833-1885) şi Maria Brâncuşi (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peştişani, apoi a continuat şcoala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă şi de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii şi birturi.
 
În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, îşi face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviinţă să dezvolte aceste abilităţi, el s-a înscris cu bursă la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova.
După ce a urmat Școala de Arte şi Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la Bucureşti unde absolvă Școala de belle-arte în 1902. În timpul studenţiei, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obţine „menţiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obţine medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câştigă medalia de argint.
 
Timp de doi ani, între 1900 şi 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorşeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorşeul să fie folosit în şcolile româneşti de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorşeului în expoziţia organizată la sfârşitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.
În 1903 primeşte prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din Bucureşti şi reprezintă singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti.
 
Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuşi să plătească drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărţită în două tranşe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua tranşă după ce Brâncuşi a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în faţa consiliului, dar recepţia a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micşorarea nasului, şi de asemenea păreri diferite în legătură cu poziţionarea epoleţilor. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înţelege sculptura, Brâncuşi pleacă din sala de şedinţe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franţa, decizând să parcurgă drumul către Paris pe jos.
 

Bucureşti - Paris, via Viena, pe jos... pentru că nu a mai putut răbda

 
Mai târziu Brâncuşi a comentat acest incident astfel: „Ar fi fost o muncă uşoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câţiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine şi pe care simţeam că creşte, an de an şi de câţiva în rând, a izbucnit năvalnic şi nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică şi spaimă a doctorului Gerota, de faţă... şi dus am fost, pomenind de mama lor”. Drumul din Bucureşti spre Paris l-a dus mai întâi prin Hobiţa, unde şi-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier. În Viena a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România. Aici a făcut cunoştinţă cu sculpturile egiptene care i-au influenţat opera mai târziu în viaţă.
 
Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după şase luni o porneşte pe jos prin Bavaria şi Elveţia şi până la Langres, în Franţa. În apropriere de Lunéville, după o ploaie torenţială în care este prins, Brâncuşi capătă o pneumonie infecţioasă şi, în stare critică, este primit la un spital de maici. După o perioadă de recuperare gândeşte că nu mai are puterile şi nici timpul necesar pentru a parcurge drumul spre Paris pe jos, astfel că ultima bucată a drumului o parcurge cu trenul.
 
În 1905 reuşeşte la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăseşte şcoala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu creşte nimic).
 

Opera brâncuşiană

 
La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuşi au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 şi 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoştinţe şi îndemânare, dar şi de căutarea a diferite soluţii de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară şi mai puternică. Ca o consecinţă imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluţie rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuşi de mai târziu, acela care va urma să intre în conştiinţa universală.
 
Din această perioadă datează operele:
 
1897 - Craiova - Bustul lui Gheorghe Chiţu
1898 - Bucureşti - Bustul Vitellius
1900 - Bucureşti - Capul lui Laocoon
1902 - Bucureşti - Ecorşeul
1902, probabil ianuarie - Bucureşti - statuetă simbolizând muzica corală românească
1902, octombrie - Craiova - bustul lui Ion Georgescu-Gorjan
1903 - Bucureşti - Bustul generalului Carol Davila
1905 - Paris - Orgoliu
1906 - Paris - Copil - ghips
1906 - Paris - Supliciu - piatră
1906 - Paris - Cap de copil - bronz
1906 - Paris - bustul Victoriei Vaschide
1906 - Paris - bustul doctorului Zaharia Samfirescu
1906 - Paris - portretul pictorului Nicolae Dărăscu
 

Participări expoziţionale

 
Constantin Brâncuşi a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d'Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse şi intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A început lucrul la Rugăciune, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România şi participă la „Expoziţia oficială de pictură, sculptură şi arhitectură”. Juriul Expoziţiei, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuşi, Paciurea, Steriadi, Petraşcu, Theodorescu-Sion. Colecţionarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziţionat de Ministerul Instrucţiunii Publice.
 
Până în 1914, participă cu regularitate la expoziţii colective din Paris şi Bucureşti, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnişoara Pogany.
 
În 1914, Brâncuşi deschide prima expoziţie în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzaţie. Colecţionarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existenţă materială prielnică creaţiei artistice. În acelaşi an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuşi va păstra lucrarea în atelier şi o va intitula Fântâna lui Narcis.
 
În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide şi Fiul risipitor. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuşi. Un an mai târziu, participă la expoziţia grupării „La Section d'Or” în Franţa, la expoziţia grupării „Arta română” la invitaţia lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little Review din New York apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuşi, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.
 
Participă la o mişcare de protest contra lui André Breton şi în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziţie internaţională a grupării „Contemporanul” din Bucureşti. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziţie personală a sa.
 
Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi se desfăşoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum şi sculpturile în lemn datează din această perioadă. În acelaşi timp, Brâncuşi participă la cele mai importante expoziţii colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia, Olanda şi Anglia.
 
În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuşi şi-a creat o lume a lui, cu un cadru şi o atmosferă românească. Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi.
 
În România, în epoca realismului socialist, Brâncuşi a fost contestat ca unul din reprezentanţii formalismului burghez cosmopolit. Totuşi, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din Bucureşti s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa. Abia în 1964 Brâncuşi a fost „redescoperit” în România ca un geniu naţional şi, în consecinţă, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoştinţei) fără sfârşit, Masa tăcerii şi Poarta sărutului a putut fi amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac şi fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.
În anul 1957 Brâncuşi îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedeşte şi se împărtăşeşte, apoi îi mărturiseşte că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”.
 
La 16 martie 1957 Constantin Brâncuşi se stinge din viaţă la ora 2 dimineaţa, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.
 
Sursa text: wikipedia.org
Sursa foto: captură YouTube
 
Citeşte şi:
 
Știaţi că...? Se împlinesc 62 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuşi