Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:12 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conferință dedicată împlinirii a 140 de ani de la nașterea marelui poet-filosof Panait Cerna

ro

09 Aug, 2021 13:39 2585 Marime text

 
  • Acțiunile proiectului vor consta în trei expoziții la biblioteci publice. 
 
Sala Dobrogea a Consiliului Județean Tulcea a găzduit luni, 9 august, conferința de lansare a proiectului care promovează una dintre cele mai importante figuri ale literaturii dobrogene.
 
„140 de ani de la nașterea marelui poet - filosof Panait Cerna” este titlul proiectului inițiat de Ong. Celisea, manifestare ce  va fi implementată  în parteneriat cu Biblioteca Județeană Panait Cerna și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”. Consiliul Județean Tulcea susține acest proiect cu suma de 38.500 lei,  prin intermediul finanțărilor nerambursabile, cadru asigurat de Legea 350/2005.
 
Din partea Consiliului Județean Tulcea, la conferința de lansare, a participat administratorul public, Dumitru Mergeani. Din partea aplicantului au participat Ligia Dima, managerul Bibliotecii Panait Cerna, manager de proiect și Carmen Simionescu, reprezentanta Ong. Celisea.
 
„Sunt onorat să fiu astăzi alături de dumneavoastră, la conferința de lansare a unui proiect inițiat de Ong. Celisea, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Panait Cerna“ și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ Tulcea, organizat și cu susținerea financiară a Consiliului Județean Tulcea.
 
Vă reamintim tuturor că noi, Consiliul Județean, suntem în permanență preocupați de ceea ce înseamnă susținerea proiectelor culturale, gândite și puse în practică în sprijinul locuitorilor judetului nostru. Este esențial să ne cunoaștem valorile, să le apreciem și cade în sarcina noastră, ca instituție publică, să le promovăm în rândul tulcenilor și nu numai. Toate acestea, chiar și în acești ani grei pentru cultură, dau identitate județului nostru și promovează valorile incontestabile pe care tărâmul dintre Dunăre și Mare le-a dat țării noastre.
 
Pe tinerii voluntari, îi îndemn să citească, să se familiarizeze cu Panait Cerna. Noi nu avem foarte mulți scriitori de talie națională, tocmai de accea, este bine să cunoașteți opera acestui poet-filosof de excepție”,  a declarat administratorul public al județului, Dumitru Mergeani. 
 
Acțiunile proiectului vor consta în trei expoziții la biblioteci publice, organizarea unei Sesiuni Naționale de Comunicări Științifice în luna septembrie, tipărirea de pliante și broșuri.  Punctul de greutate este dat de lansarea volumului Panait Cerna – 140 ani de la naștere (1881-2021) și va avea loc în cadrul unui eveniment public în satul Cerna, la Casa Memorială a poetului, de ziua lui de naștere, 25 septembrie 2021.
 

Despre Panait Cerna

 
Panait Cerna s-a născut pe data de 25 septembrie 1881, în comuna Cerna, județul Tulcea. Numele de botez a fost Stanciof, de origine bulgară, fiu al Mariei Taşcu și al învățătorului Panait Stanciof. Casa în care s-a născut poetul a fost transformată în casa memorială (deschisă de miercuri până duminică, între orele 10-18). Este o locuinţă de meşteşugar de la sfârşitul secolului XIX, în care cei care îi calcă pragul  pot viziona atât aspectele cele mai importante privind viaţa şi opera acestuia, cât şi o expoziţie etnografică ce ilustrează specificul zone

Timp de șapte decenii a publicat cărți în versuri, printre care amintim:

„Poezii“ - 1910, București, Editura Minerva, ediția I,
„Poezii“ - 1914, București, Institutul de Arte Grafice și Editură C. Sfetea, ediția a II-a,
„Poezii“ - 1921, București, Cartea Românească, ediția a IV-a,
„Poezii“ - 1926, București, Cartea Românească, ediția a V-a,
„Poezii“- 1930, București, Cartea Românească, ediția a VI-a,
„Poezii“ - 1942, București, Cartea Românească, ediția a VIII-a,
„Poezii“ - 1942, București, Cartea Românească, ediția a IX-a,
„Poezii“ - 1963, București, Editura pentru Literatură, 
„De-aș avea eu coiful din poveste“ - 1964, București, Editura Tineretului,
„Lirica de idei“ - 1981, București, Editura Univers etc.
 
Citește și:
 
Panait Cerna, poetul emblematic al Tulcei
 
Poetul-filosof dobrogean care s-a stins mult prea devreme. Panait Cerna, 138 de ani de la naştere (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii