Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:18 18 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cea mai veche biserică din Constanța își serbează astăzi hramul

ro

06 Aug, 2020 07:55 3456 Marime text
  • Biserica Metamorphosis este primul lăcaș de cult ortodox din oraș, biserica românească fiind inaugurată în 1895.

Creștinii ortodocși prăznuiesc astăzi Schimbarea la Față a Domnului. Sărbătoarea este cinstită și la Biserica Greacă din Constanța, Metamoprhosis, ce poartă acest hram.

Ridicată între anii 1863 și 1865, biserica elenă din Constanța își datorează existența contribuției coloniei grecești din oraș.

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de Comunitatea Elenă „Elpis“ Constanța, încă din 1862 exista o biserică din lemn, situată pe locul unde astăzi se află Școala Greacă (Școala Generală nr. 2 Constanța), peste drum de actualul lăcaș de cult.

Conform sursei citate, biserica de lemn a fost construită prin Donația familiei Ikonomou, care locuia în Tergesti. La construcția Bisericii de lemn a contribuit deosebit de mult Arhimandritul Fillipos Tzoulatis din Kefaloniaajutat și de Directorul Societății Engleze a Căilor Ferate, Baker. Prima liturghie s-a oficiat în ziua de Vinerea Mare a anului 1862.
 
Biserica Metamorphosis este primul lăcaș de cult ortodox din oraș, biserica românească fiind inaugurată în 1895.

În ce privește actuala Biserică Greacă, aceasta a fost ridicată după ce colonia greacă din Constanța a primit aprobarea sultanului Abdul Azi, în acest sens.
Arhitectul bisericii este grecul Iani Teoharidi, acesta respectând cerințele impuse de stăpânirea otomană: biserica nu trebuia să depășească în înălțime lăcașurile de cult musulmane din oraș și să fie fie cât mai departe de cartierul turcesc. Pentru a respecta prima condițiție, biserica greacă a fost construită fără turle.

Piatra și marmura albă pentru construcția bisericii au fost aduse din Grecia. Picturile din lăcașul de cult sunt opera renumitului artist Aghiograf, de la Muntele Athos.
Primul Te-Deum a avut loc la Biserica Elenă pe data de 23 noiembrie 1878, slujba fiind o mulțumire pentru victoriile repurtate de ostașii români în timpul Războiului de Independență din 1877, dar și pentru revenirea Dobrogei la Țara Mamă.
Biserica Metamorphosis este primul lăcaș de cult ortodox din oraș, biserica românească fiind inaugurată în 1895.
Declarată monument istoric în 1954, Biserica Greacă a fost inclusă, totodată, în patrimoniul național și cultural.

În afară de hramul sărbătorit astăzi, Biserica Greacă mai are hramul Sfântul Fanurie, prăznuit pe 27 august, şi Sfântul Andrei, sărbătorit la 30 noiembrie. Slujbele se săvârşesc atât în limba română, cât şi în limba greacă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii