Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea oferă cursuri gratuite de competențe digitale. Ce vor învăța participanții
Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea oferă cursuri gratuite de competențe digitale. Ce vor învăța
28 Jan, 2026 09:59
ZIUA de Constanta
165
Marime text
165
Marime text

Începând cu luna februarie 2026, Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea va oferi cursuri gratuite de competențe digitale cetățenilor care au vârsta de 16 ani împlinită și care doresc să dezvolte abilități esențiale pentru utilizarea tehnologiei în viața de zi cu zi.
Cursurile sunt organizate în cadrul proiectului „Competențe digitale de bază pentru cetățeni – Digital STARs”, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finanțat de Uniunea Europeană și au ca termen de finalizare luna iunie a anului 2026.
Citește și:
Proiect implementat prin PNRR 14 bibliotecari din Tulcea vor instrui sute de cetățeni din municipiu pentru dobândirea de competențe digitale
Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea oferă un program accesibil și gratuit, care combină:
- activități față în față, la sediul bibliotecii, sub îndrumarea bibliotecarilor formatori
- sesiuni de lucru online, desfășurate de acasă
Participanții vor dobândi competențe digitale de bază, precum:
- comunicarea la distanță folosind telefonul, calculatorul sau tableta;
- căutarea și evaluarea informațiilor din mediul online;
- navigarea în siguranță pe internet și protejarea datelor personale;
- plata facturilor de acasă;
- redactarea unui CV și căutarea unui loc de muncă;
- accesarea serviciilor publice online și plata taxelor și impozitelor.
„Cursurile sunt structurate pe module dedicate utilizării tehnologiei în viața personală, profesională și civică, având ca scop creșterea încrederii, autonomiei și incluziunii digitale.
Programul va fi stabilit ulterior funcție de numărul și disponibilitatea participanților”, menționează instituția.
Formularul de înscriere poate fi completat aici.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


