Atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfinții Împărați Constantin și Elena” organizat de Muzeul de Artă Populară Constanța
Atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfinții Împărați Constantin și Elena” organizat de Muzeul de Artă
18 May, 2026 14:12
ZIUA de Constanta
157
Marime text
157
Marime text

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează miercuri, 20 mai, de la ora 13.00, un atelier de pedagogie muzeală în cadrul căruia se vor realiza reproduceri după o icoană ce-i prezintă pe patronii spirituali ai orașului Constanța, Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Potrivit reprezentanților muzeului, sursa de inspirație este o icoană veche, aflată în patrimoniul muzeului, care a fost pictată la Gherla în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Taxa de participare la atelier este de 60 de lei/ persoană, în cost fiind incluse toate materialele de lucru (kit icoană pe sticlă, culori acrilice, pensule).
Participanții vor putea pleca acasă cu icoana pictată la muzeu.
Atelierul se adresează copiilor de peste opt ani, dar și adulților. Activitatea este inclusă în cadrul manifestărilor dedicate „Zilei Constanței”.
Pentru programări și informații suplimentare, puteți contacta la numărul de telefon 0241 61 61 33.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


