Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:10 22 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Actorii Maria Lupu și Mihai Sorin Vasilescu și-au aniversat nunta de argint pe scena care i-a unit (galerie foto+video)

ro

14 Oct, 2019 00:00 768 Marime text
Cu puțin timp înainte de a începe repetițiile pentru spectacolul ce urma să se joace sâmbătă pe scena Teatrului de Stat, rude, prieteni, colegi ai actorilor Maria Lupu Vasilescu  și Mihai Sorin Vasilescu au luat loc în sală vineri, 11 octombrie, pentru a fi martorii unui eveniment cu totul aparte în viața celor doi, dar și pentru această instituție culturală a Constanței.
 
A fost ziua în care îndrăgita actriță a împlinit vârsta de 60 de ani și, pentru că aproape jumătate i-a petrecut alături de colegul său de scenă și de viață - Mihai Sorin Vasilescu, a decis să organizeze nunta de argint chiar pe scena unde avea să urce datorită soțului în urmă cu 30 de ani.
 
Așa încât Maria Lupu a îmbrăcat rochie albă, și-a invitat nașii - Adina și Marius Horia Țuțuianu, nimeni altul decât președintele Consiliului Județean Constanța –, iar ceremonia de reînnoire a jurămintelor a fost oficiată de părintele Mihai Popa, de la Parohia Topraisar. Pe parcursul slujbei, pe fundal s-au derulat scenele emoționante ale nunții de acum 25 de ani.
 
La final, în foaier, le-am solicitat celor doi o declarație de... dragoste după 25 de ani de căsnicie. Maria Lupu Vasilescu: „Este tot ce mi-am dorit. Mi-am dorit o familie, iar alături de el am reușit s-o am. Este viața mea, este sufletul meu pereche. Avem atât de multe amintiri... Acum vrem să le înnoim. Suntem de curând bunici. În această căsnicie fiecare a venit cu copilul lui, el cu un băiat, eu cu o fată. Băiatul ne-a făcut deja bunici, fata ne va face la anul. Așadar, începem să adunăm alte amintiri. Nu vrem să le uităm pe cele vechi, dar promit că nunta de aur o voi face tot pe scenă și nu mă las până nu împlinesc promisiunea. Voi avea 85 de ani, așa că nu voi fi foarte bătrână”.
 
Mihai Sorin Vasilescu: „Nu am stat degeaba în acești 25 de ani. Ca în orice familie, cu bune și cu rele, dar ne-am sprijinit totdeauna unul pe altul, ne-am susținut și, trăgând linie, cred că ne-am iubit”.
 
Reamintim că, anul trecut, în luna iunie, cu prilejul evenimentului „Incredibila memorie a teatrului constănțean“, cotidianul ZIUA de Constanța a recompensat dăruirea scenică a celor doi actori constănțeni cu Medalia „Jean Ionescu“, însoțită de placheta #RespectTeatru, inițiată de Consiliul Județean Constanța, și scrisoarea de recunoștință a Primăriei Constanța.
 
Citește și:
 

Eveniment inedit pe scena Teatrului de Stat! Preşedintele CJC, naş de cununie

#DobrogeaDigitală Actrița Maria Lupu Vasilescu, 60 de ani de viață, 40 de ani de carieră artistică


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii