Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A apărut noul număr al revistei BIBLION

ro

28 Jul, 2020 00:00 2977 Marime text
 
Biblioteca Județeană Ioan N. Roman Constanța a publicat un nou număr din revista BIBLION, unde puteți citi materiale diverse pe teme culturale, scrise atât de bibliotecari, cât și de colaboratori și prieteni ai Bibliotecii.
Revista se află în postare pe pagină de Facebook și pe pagină de internet, la adresa  și se deschide cu un articol semnat de dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, managerul Bibliotecii Județene, intitulat „Relația utilizatorilor bibliotecii cu timpul informației și al informării”.
Din cuprins am mai reținut câteva titluri precum „Oameni care au construit Dobrogea: Anghel Saligny (1854-1925)”, scris de dr. Anca Angel Dobre, o continuare din numărul anterior a articolului „Constanța de acum un veac în memoriile unor marcante personalități culturale române ale epocii”, un articol dedicat actorului Alecu Mereuță, semnat de Anaid Tavitian, o recenzie aparținând Constanței Călinescu a cărții lui Viorel Chiurtu „Oameni și fapte. Amintiri”, apărută anul acesta la Iași, și o altă recenzie semnată Gelu Culicea a cărții „Miturile celui de-al doilea război mondial” (Jean Lopez și Olivier Wieviorka.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii