Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:59 26 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

26 februarie la Constanța de-a lungul timpului In memoriam Mihai Irimia

ro

26 Feb, 2026 09:26 194 Marime text
Sursa foto: MINAC

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a demarat de la data de 1 ianuarie 2026 proiectul „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”.
 
Așa cum au precizat reprezentanții instituției, fiecare zi a anului va fi un prilej de întâlnire cu fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei: evenimente semnificative, personalități marcante, fapte cotidiene consemnate în presa vremii, descoperiri arheologice sau piese de patrimoniu care spun, discret dar convingător, povestea trecutului local. Accentul va cădea în special pe perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o epocă de transformări profunde pentru Constanța, de la oraș-port la poarta maritimă a României moderne. Totuși, nici alte epoci nu vor fi neglijate, pentru că istoria acestui ținut se întinde pe un arc de timp impresionant, din preistorie până în contemporaneitate.
 
Pe 25 februarie 2011, arheologia dobrogeană a pierdut unul dintre cei mai dăruiți slujitori ai muzei Clio: Mihai Irimia, un profesionist desăvârșit, pedagog dedicat și coleg neprețuit. La o zi după această pierdere, dedicăm ziua de 26 februarie din calendarul istoric „Astăzi la Constanța” celui care a fost un profesionist desăvârșit, pedagog dedicat și coleg neprețuit. Născut pe 25 octombrie 1942, în comuna nemțeană Urecheni, Mihai Irimia a absolvit Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și și-a dedicat întreaga carieră cercetării și protejării trecutului Dobrogei.
 
În 1965 a fost angajat prin repartiție guvernamentală la Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea, devenit ulterior Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, unde a activat pentru următoarele trei decenii.
 

„În relația cu realitatea arheologică din teren, cu dovezile materiale recuperate și analizate, Mihai Irimia este profesionistul prin excelență. Nimic din ce investighează nu este neglijat și niciodată cercetarea nu se oprește până când nu epuizează informația. Perfecționist cu sine, imprimă celor din jur aceeași atitudine de înalt profesionalism”, puncta Livia Buzoianu în articolul Mihai Irimia – la 65 de ani, publicat în revista Pontica 40 (2007).
 
Cercetările sale, concretizate în patru cărți și peste 120 de studii științifice, note, rapoarte și cronici publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate, au rămas de referință, fie că tratau necropolele getice de la Bugeac, așezarea de la Gura Canliei, dovezile hallstattiene de la Rasova-Malul Roșu sau pe cele grecești de la Corbu de Jos, așezările de la Satu Nou sau populațiile autohtone și alogene din Dobrogea.
 
De același profesionalism, tradus prin obiectivitate și corectitudine, a dat dovadă în funcțiile de director adjunct (1979 – 1990) și director (1990 – 1992) al muzeului. Mihai Irimia și-a asumat și responsabilitatea de a forma noile generații de istorici și arheologi, implicându-se activ în dezvoltarea Facultății de Istorie a Universității „Ovidius” Constanța, unde a ocupat funcțiile de șef de catedră (1992 – 1995) și decan (1995 – 2004). Din această poziție, s-a preocupat de acreditarea specializărilor istorie, administrație publică și drept, de obținerea statutului de instituție organizatoare de doctorate, precum și de dezvoltarea studiilor aprofundate și masterale. A sprijinit direct înființarea în cadrul facultății a Centrului de Studii și Cercetări a Istoriei și Civilizației Zonei Mării Negre (2003), cu „urmări lăudabile pentru formarea unor specialiști, la Constanța”, după cum nota Maria Bărbulescu în In Memoriam Mihai Irimia, articol publicat în Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie (SCIVA), 2011, p. 351-359.

 
Alexandru Suceveanu îl caracteriza drept „regele neîncoronat al preistoriei dobrogene”, și scria, la momentul trecerii în neființă a celui care i-a fost prieten:
„L-am iubit și apreciat încă de pe la mijlocul anilor ’60 ai secolului trecut. Ne-am fost alături unul alături unul altuia și la bine și la rău. A muncit mult, adesea chinuitor, astfel încât astăzi, când cred că poate fi considerat, pe drept cuvânt, regele preistoriei dobrogene, fiecare cuvânt așternut de el pe hârtie trebuie citit și răscitit, acesta dovedindu-i munca, seriozitatea și simțul răspunderii. Nu mă aștept, în lumea haină pe care o trăim, ca mulți tineri să-i urmeze pilda. Viitorul însă, poate mai luminos, îl va așeza cu siguranță pe piedestalul pe care îl merită, acela al marilor arheologi ai neamului românesc”.
 
Isprava hoților
 
„În trenul București Constanța, sosit astăzi în gara locală s-a înregistrat o nouă ispravă a hoților ce operează prin trenuri. Iani Costas și Krikor Ovanezian, duoi comercianți din capitală, ce călătoreau spre Bazargic, au fost jefuiți de 48.000 de lei în timpul somnului. Furtul a fost constatat în gara Fetești. Din cercetările făcute de către poliția acelei gări reiese că doi indivizi bine îmbrăcați se urcaseră în tren la Ciulnița și că probabil ei au comis furtul, servindu-se de narcotice. S-au dat imediat telegrame de urmărire în toate direcțțiile căii ferate”. (ziarul Dacia, 1923).
 
Buletin juridicTribunalul Constanța, Secția II a condamnat la 500 de lei amendă pentru omor prin imprudență pe Lockacc Tabosian din Murfatllar și la 6 luni închisoare pe Constantin Constanntinescu din Constanța, pentru abuz de încredere.


La Tribunalul local s-a primit spre înregistrare următoarele firme: Ioan M Stănescu, cârciumă și manufactură în Toppalu, Rafael Tuvi –  porcelanuri, sticlărie și articole de menaj, Constanța.

TâlhărieFrații Radu și Costică Motrocan au fost arestați pentru tâhărie la drumul mare.

Tripou clandestinPoliția l-a arestat pe cafegiul Fori Tariocapoli și pe indivizii Costache Ciehow, Theodor Venedectov și Gheorghe Hrisov pentru că jucau cărți pe bani, în cafenea. Cei arestați au fost înaintați parchetului.

AmericomanieIanoș Szanovski, elev în clasa a V-a de liceu, a fugit de la casa părinților săi, cu intenția de a pleca în America. A fost prins de Siguranță.

Reclama zileiFocul nu se răspândește, unde Minimax păzește! Minimax – Renumitele aparate de stins incendii. Peste trei milioane de aparate, răspândite în toată lumea. Peste 68.000 de incendii stinse. Peste 135 vieți omenești salvate de la o moarte sigură. Reprezentant general pentru Dobrogea și Cadrilater – N. Margulies (Bazargic). (1924)
 
Citește și:
25 februarie la Constanța de-a lungul timpului Ziua în care a fost descoperit Mormântul Hypogeu 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii