23 ianuarie la Constanța de-a lungul timpului Prețul pâinii, o problemă pentru populația urbei

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a demarat de la data de 1 ianuarie 2026 proiectul „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”.
 
Așa cum au precizat reprezentanții instituției, fiecare zi a anului va fi un prilej de întâlnire cu fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei: evenimente semnificative, personalități marcante, fapte cotidiene consemnate în presa vremii, descoperiri arheologice sau piese de patrimoniu care spun, discret dar convingător, povestea trecutului local. Accentul va cădea în special pe perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o epocă de transformări profunde pentru Constanța, de la oraș-port la poarta maritimă a României moderne. Totuși, nici alte epoci nu vor fi neglijate, pentru că istoria acestui ținut se întinde pe un arc de timp impresionant, din preistorie până în contemporaneitate.
 
Ediția din 23 ianuarie este rezervată unei probleme sociale pe care populația a trebuit să o înfrunte în anul 1900: prețurile mari la pâine.  
 
Pe 23 ianuarie 1900, Comisia Interimară a comunei urbane Constanța a convocat o adunare a brutarilor din oraș, cărora le-a cerut să scadă din prețul produselor oferite, întrucât puterea de cumpărare a constănțenilor și a populației din mediul rural era una foarte scăzută. Criza pâinii se declanșase în contextul unei foamete generalizate ce bântuia în întreaga regiune. Brutarii convocați de autorități nu au fost de acord cu cerința administrației, iar prețurile au rămas aceleași, prohibitive pentru mulți. Era o situație gravă, pe care trebuia să o gestioneze recent numitul (din ianuarie) președinte al Comisiei Interimare, profesorul de istorie și avocatul Ion Bănescu, ulterior primar în perioada 1905-1907.
 

Referitor la această criză, ziarul Constanța a publicat în aceeași zi un amplu articol intitulat “Foametea și Milioanele Constanței”, în care era prezentată întreaga situație: “Se știe că în Dobrogea bântue foamea, îngrozitor de chinuitoare, și că administrația Constanței, în scopul de a evita o năvălire în oraș a celor flămânziți, a fost nevoită să intervină în mod oficial ca cei ce mai au din provziunile distribuite lor, să împartă celor amenințați mălaiul necesar, ….până pe 15 ianuarie. Termenul  a trecut deja de o săptămână ,fără a se fi contractat măcar cele 20 de milioane de hectolitri de porumb necesare, ce erau de distribuit. Tătarii își taie caii de-i mănâncă iar românii din satele noi, vitele albe, a căror carne o mănâncă fără o bucată de pâine ori legume… administrația s-a văzut nevoită a da ordin să se oprească cu forța venirea sătenilor în oraș… Nu s-a făcut în toamnă o palmă de arătură țărănească, în tot județul, n-are nimenea un bob de orz sau de grâu pentru sămânța de primăvară. Informațiile au fost scrise în Memoriul prezentat Măriei Sale Regelui (Carol), de către delegațiunea județeană, Semănăturile principale de primăvară încep în Dobrogea la sfârșit de februarie, terenul e peste tot nisipos și totdeauna uscat în martie. Și din aceste producte nu se găsesc de vânzare nici zece kile în toate magaziile Brăilei, nici în ale Galaților, nici în tot restul țării românești”.
 
Ziariștii de la Constanța acuzau administrația constănțeană că nu are bani de provizii pentru înfometații din județ, dar că găsește fonduri pentru angajarea unor avocați în diversele procese civile aflate pe rol la București. Gazeta reproșa faptul că, tocmai în ziua de 23 ianuarie, Primăria aprobase angajarea avocatului Butter (Unt, în traducere!), pentru suma de 500 de lei (plătiți pe loc) și scria cu ironie: “Noua eră la Primărie s-a inaugurat așadar destul de bine, cu pâine și UNT!”.
 
Trebuie înțeles contextul istoric al problemei. În 1899 fusese foamete în toată țara, însă județele Constanța și Tulcea nu beneficiau de ajutoare din partea statului așa cum se întâmpla în alte zone, Dobrogea fiind încă, la acea vreme, o provincie cu regim excepțional. Foametea din 1899 lovise, așadar, cu mai multă putere spațiul dintre Dunăre și Mare. Seceta prelungită a distrus recoltele de grâne într-o zonă deja săracă, în care se practica preponderent agricultura de subzistență. Recolta precară a condus implicit la inaniție și la acumulări de datorii. Malnutriția slăbea imunitatea indivizilor și favoriza izbucnirea și răspândirea unor epidemii de holeră și tifos, adesea soldate cu numeroase victime. Foametea din 1899 a fost, așadar, una locală, endemică, o criză alimentară ce s-a prelungit și în următorii ani. Autoritățile au încercat din răsputeri să o țină în frâu, dar nu dispuneau de suficiente instrumente pentru aceasta. Chiar și în aceste condiții, oamenii au supraviețuit, au găsit soluții și au mers mai departe. De pe urma crizei alimentare din acele vremuri rămân doar consemnările din ziarele vremii…

 
Reclama zilei –Anunciu: Avem onore a aduce la cunoștința onorabilului public că s-a deschis în acest oraș, pe strada Mircea cel Mare (fosta farmacie a dlui Bombcheș) o Fabrică de Rahat și Halva – sucursala fabricei noastre din Galați – la care fabricăm și vindem angro și în detail Rahaturi, Halvale, diferite dulcețuri de munte, Bombone, Confeturi, Prăjituri și diferite alte mărfuri de această branșă, cu prețurile cele mai convenabile. Mărfurile acestea le vindem garantând de calitatea lor bună. Primim comandă de orice cantitate, pe care le executăm prompt. Avem mare speranță că onoratul public nu va lipsi a ne da concursul lor. Cu stimă – E. Crondira și V. Limberopulos. (1894)
 
Citește și:
File din istoria orașului Constanța! 22 ianuarie - „O stradă oropsită”, problema gazului lampant și o școală de gospodine