2 februarie la Constanța de-a lungul timpului Actrița Leny Caler, reprezentație în fața publicului tomitan

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a demarat de la data de 1 ianuarie 2026 proiectul „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”.
 
Așa cum au precizat reprezentanții instituției, fiecare zi a anului va fi un prilej de întâlnire cu fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei: evenimente semnificative, personalități marcante, fapte cotidiene consemnate în presa vremii, descoperiri arheologice sau piese de patrimoniu care spun, discret dar convingător, povestea trecutului local. Accentul va cădea în special pe perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o epocă de transformări profunde pentru Constanța, de la oraș-port la poarta maritimă a României moderne. Totuși, nici alte epoci nu vor fi neglijate, pentru că istoria acestui ținut se întinde pe un arc de timp impresionant, din preistorie până în contemporaneitate.
 
În această zi, în anul 1932, la Constanța se juca comedia „Mica Ciocolatieră”, trupa fiind formată din actori de la București, cu Leny Caler în prim-plan.
 
„Teatrul ridicat în 1927 de către Demostene Tranulis, pe terenul Ligii Culturale, a găzduit numeroase spectacole de foarte bună calitate, contribuind la dezvoltarea vieții artistice de la mal de Mare Neagră. Pe scena sa au urcat, în acei ani interbelici, vedete din țară și din străinătate, fiind puse în scenă piese ale unor mari dramaturgi. Pe data de 2 februarie 1932, spectatorii constănțeni au asistat la o spumoasă comedie, Mica Ciocolatieră, piesă celebră care avusese până atunci peste o mie de reprezentații pe scenele teatrelor pariziene. Trupa sosită la Constanța era formată din mari actori bucureșteni, iar rolul principal era jucat de marea stea a Capitalei, domnișoara Leny Caler, care «va jongla cu o neîntrecută artă toată gama tumultosului comportament al Ciocolatierei»”, se arată în comunicatul transmis de MINAC.
 

În distribuția spectacolului mai făceau parte: Marcel Enescu (actor al Teatrului Național și de film), Ionel Țăranu, Coco Dumitrescu, Jean Liana Constantinescu și alții. Trupa din București a venit la Teatrul Tranulis pentru două reprezentații, în zilele de 2 și 3 februarie.
 
După prima punere în scenă, ziarul Dacia publica pe 3 februarie:
“O piesă bună, jucată de artiști buni, n-are nevoie de reclamă. De aceea, noi, când am anunțat Ciocolatiera, cu marea comediană Leny Caller în rolul principal, ne-am ferit de la aprecieri. Faima acestei comedii a făcut, de altfel, inutilă reclama prin publicitate. Ca o dovadă, pentru reprezentația de astă seară n-a mai rămas niciun bilet nevândut. Pentru ca piesa să fie văzută de cât mai mulți, în urma stăruințelor agenției teatrale M. Komet, s-a convenit ca mâine (n.n. 4 februarie) să mai dea încă o reprezentație. Succesul pe care-l prevedem în mod sigur și pentru această seară este o garanție că publicul constănțean va face toate onorurile admirabilei ciocolatiere… și că mâine la Tranulis sala va fi ocupată până la ultimul loc”.


Așa a și fost, toate cele trei reprezentații s-au jucat cu casa închisă, iar actorii au fost aplaudați la scenă deschisă.

Leny Caler (1904-1992) a fost, fără îndoială, o mare stea a teatrului românesc interbelic și o faimoasă cântăreață de muzică ușoară. Cu origini evreiești, s-a născut în Imperiul Rus, la Lugansk, acolo unde tatăl său, cântăreț de operă, se afla în turneu. A copilărit la Focșani după care a mers la București, unde, în 1924, și-a început cariera la Teatrul Regina Maria, sub coordonarea celebrei Lucia Sturdza Bulandra. Ulterior a jucat la Teatrul Nostru, condus de Sică Alexandrescu, iar împreună cu marele George Vraca a înființat Teatrul Victoriei. Frumoasă, dezinvoltă și foarte talentată, Leny Caler a fost în anii ’30 actrița-model pentru multe tinere.

A avut mare succes în rândul intelectualilor vremii, unii dintre aceștia dezvoltând o pasiune pentru ea. Camil Petrescu a căzut în mrejele sale și, într-una din notele sale critice scrise în ziare, spunea: “Are ceea ce se numește stil, diversitatea cea mai mare în unitatea de ton cea mai strictă. De aici și contagiunea irezistibilă a jocului domniei sale”. Camil Petrescu a evocat-o și în Patul lui Procust, ea inspirându-l în crearea personajului misterioasa Doamna T. După ce s-au despărțit, ani mulți mai târziu, romancierul a scris cuvintele: “Femeia aceasta mi-a dat halucinaţia unei desăvîrşiri. Această halucinaţie n-o pot rupe din mine, fără să rup şi fire de carne”,

Un alt scriitor îndrăgostit de Leny Caler a fost Mihail Sebastian, care i-a dedicat romanul Jocul de-a vacanța și a creat pentru ea personajul Corina. Frumoasa artistă l-a fermecat chiar și pe marele Tudor Arghezi, care a scris în Bilete de papagal următoarele cuvinte: “Vezi, că nu ești frumoasă ca o actriță, ca o cântăreață, ca o femeie. Ești o bijuterie, albastră în lumina ochilor, cu mozaicuri cu metale și cu văpseli imposibile în sângele dumitale, dacă ai. Trebuie să fii din sticlă și azbest… o să întrebăm dacă nu miroși a platină sau a chihlimbar… curată ca o scoică și iute ca o biciușcă ageră și zveltă”.

Din cauza originii sale evreiești, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial legea antisemită i-a interzis să mai urce pe scenă. A reușit totuși să mai joace datorită sprijinului și protecției lui Sică Alexandrescu și Liviu Rebreanu. A fost căsătorită de două ori: mai întâi cu Erich Kurt Willy Otto, mort pe front în 1945, apoi cu Herbert Nicolaus, de care a divorțat în 1959. În 1961 a emigrat în Israel, după care s-a stabilit în Republica Federală Germania.


A murit la Berlin, pe 2 februarie (!) 1992. Postum, în anul 2004, i-a fost publicată cartea de memorii Artistul și oglinda.
 
Pe 2 februarie 1964 a încetat din viață, la București, la vârsta de 71 de ani, scriitorul Ion Marin Sadoveanu (Iancu- Leonte Marinescu), autorul romanelor Sfârșit de veac în București, Ion Sîntu și Taurul Mării (despre cetatea antică Histria). IM Sadoveanu a decedat cu o zi înainte de a veni la Constanța, unde urma să țină o prelegere. Scriitorul a copilărit la Constanța, oraș-port pe care l-a evocat mereu în scrierile sale.
 
Reclama zilei -Moartea șobolanilor: Praful ISI. Vreți să scăpați de gândacii roșii? Întrebuințați Praful ISI. Ploșnițele? Tot praful ISI! Orice referințe se regăsesc la dl. E Flamaropol, Str. Traian 11, depozit general. Contra-cost se expediază și prin poștă (1926)
 
Citește și:
28 ianuarie la Constanța de-a lungul timpului Nevoia unui teatru la malul mării, discutată în presa locală