Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:17 18 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Mai multe ambulanțe trimise pe litoral 30 de tineri din Vaslui suspecți COVID-19 au plecat la mare după un majorat

ro

05 Aug, 2020 08:22 4545 Marime text
Autoritățile sanitare din Vaslui sunt în alerta maximă după ce două tinere au fost confirmate cu COVID-19 în urma unui majorat. După petrecere, grupul de aproape 30 de tineri a plecat pe litoral, deși unii dintre ei prezentau semne de boală, iar una dintre fete efectuase testul COVID-19 și nu primise rezultatele, scrie ziare.com.

Astfel, o familie din Vaslui a organizat o petrecere de majorat, la care au fost invitați aproximativ 40 de tineri. După petrecere, grupul de tineri a plecat pe litoral, la Costinești, deși prezentau semne de răceală. Una dintre adolescente din grup, fiica unui ambulanțier al Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Vaslui, a fost pe 31 iulie în Unitatea Primiri Urgente a Spitalului Județean de Urgență Vaslui, dusă de tatăl său, deoarece prezenta semne de răceală.

A fost testată pentru COVID-19, apoi a plecat acasă. Adolescenta nu a mai așteptat rezultatele testului și a plecat împreună cu prietenii la mare. Din cauza numărului mare de solicitări, rezultatele testelor COVID-19 nu mai pot fi comunicate pacienților în termen de 24 de ore, așa cum se întampla până nu demult.

Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, la Costinești, cei 30 de tineri s-au cazat la vile și la pensiuni particulare. În cursul zilei de 3 august, rezultatele testelor COVID-19 au confirmat că fiica ambulanțierului este infectată cu virusul SARS-CoV-2. În aceeași zi, tatăl adolescentei s-a deplasat pe litoral cu o ambulanță a SAJ Vaslui pentru a-și aduce fiica la spitalul din Bârlad, unitatea suport pentru pacienții COVID-19 din județul Vaslui.

Pe lânga fiica ambulanțierului, o altă tânără prezenta și ea la majorat și ulterior pe litoral a primit confirmarea că este infectată cu virusul SARS-Cov-2.

Director DSP Vaslui: "Abia reușim să mai facem față. Comportamentul părințiilor ne-a dezamăgit". Conducerea Direcției de Sănătate Publică Vaslui a precizat că situația este foarte dificilă în cazul de față, deoarece și alți tineri din grup aflat pe litoral prezintă simptomatologie specifică COVID-19.

Oficial DSP Constanța

În cursul serii de marți, 4 august a.c., DSP Constanța a fost înștiințată de DSP Vaslui de faptul că, în stațiunea Costinești, s-ar afla 30 de tineri cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani, prezenți pe litoral pentru a participa la un eveniment privat. Informarea a venit în contextul în care cei 30 de tineri sunt considerați contacți direcți ai unui caz confirmat de COVID-19, din județul Vaslui.

 
În urma controlului efectuat cu sprijinul Poliției Costinești și a Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța, s-a constatat faptul că cele 30 de persoane au ajuns în Costinești în jurul datei de 1 august, fiind cazați în trei locații, după cum urmează:
  • O vilă, unde au fost cazate 10 dintre persoane. În urma controlului, au fost constatate condiții de cazare necorespunzătoare, nerespectarea măsurilor impuse în situații epidemiologice speciale, motiv pentru care proprietarul vilei a fost amendat cu 10.000 de lei. De asemenea, s-a interzis orice fel de activitate turistică;
  • O vilă, unde au fost cazați 13 tineri. Aceleași nereguli au fost constatate, așa că administratorul vilei a fost amendat cu suma de 10.000 de lei și s-a interzis desfășurarea de activități turistice;
  • O pensiune, unde au fost cazate 8 persoane. La această locație nu au fost găsite neconformități.Din cei 30 de tineri, 17 au fost deja preluați de echipaje SMURD venite din județul Vaslui, iar celelalte 13 persoane sunt carantinate la vila în care au fost cazate, până la sosirea echipajului SMURD care îi va prelua și transporta spre județul de domiciliu.

La momentul controlului, niciunul dintre cei 30 de tineri nu prezenta simptomatologie specifică infecției cu virusul SARS-CoV-2. Proprietarilor celor trei locații de cazare li s-a recomandat efectuarea operațiunilor de dezinfecție-dezinsecție.„Este o situație lipsită de responsabilitate, în special din partea părinților celor 30 de tineri, pentru că discutăm de niște copii de 17-18 ani. Situația acum este sub control, a fost contact permanent între DSP Constanța și DSP Vaslui pentru gestionarea acestei situații complicate. Se efectuează anchete epidemiologice extinse, pentru că acești tineri au apucat să petreacă 2-3 zile pe litoral. Aștept să văd, în restul sezonului, ceva mai multă resposabilitate din partea turiștilor, care complică, uneori, întreaga activitate de pe litoral, fie că vorbim despre portul măștii de protecție, de păstrarea distanțării sociale, respectarea regulilor, în general”, a declarat prefectului județului Constanța, George-Sergiu Niculescu.



 

Ti-a placut articolul?

Comentarii