Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:29 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unde vor fi înființate cele trei centre speciale pentru pacienții cu forme ușoare și medii de COVID-19, la Constanța

ro

08 Jan, 2022 00:00 1766 Marime text
  • Centrele speciale au ca rol decongestionarea spitalelor suport COVID
 
S-a stabilit, în urma ședințelor susținute de autoritățile centrale că, în contextul apropierii unui nou val pandemic, sunt necesare mai multe măsuri menite să reducă presiunea pe sistemul medical național. Cei care fac forme ușoare sau medii ale bolii SARS-CoV-2 vor fi evaluați în centre speciale, urmând să se trateze la domiciliu. În acest sens, ministrul sănătății a anunțat că cei bolnavi de COVID-19 vor putea fi evaluați în cel puțin 160 de centre specializate, iar săptămâna viitoare va apărea și o hartă interactivă a acestora. La Constanța, până în acest moment, se știe de 3 astfel de viitoare centre.
 
„Am identificat deja o listă de 160 de centre de evaluare ambulatorie a pacienților cu forme medii, probabil, de boală, dar vom veni foarte repede și cu criteriile legate de tipurile de pacienți pe care îi vom direcționa către aceste centre, la nivel național”, a transmis Alexandru Rafila, ministrul sănătății. El va efectua, totodată, o vizită săptămâna viitoare la Constanța, unde va vorbi cu autoritățile locale cu referire la situația Spitalului de Boli Infecțioase Constanța. Cel mai probabil, la acel moment vor fi, desigur, și mai multe informații despre aceste centre speciale.
 
Centrele speciale au ca rol decongestionarea spitalelor suport COVID. Așadar, harta interactivă ce va apărea în curând va conține atât centrele de evaluare a celor bolnavi de COVID-19, cât și cabinetele medicale de familie unde aceștia se vor putea testa gratuit.
 
Potrivit autorităților locale, cele trei centre speciale vor fi organizate la Constanța în următoarele unități: Spitalul Militar „Alexandru Gafencu” Constanța, Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța și Spitalul Clinic de Urgență Mangalia.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Teste negative false, descoperite de polițiștii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii