Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:43 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Document oficial Personalul medical riscă să fie concediat dacă nu prezintă certificatul COVID-19

ro

29 Sep, 2021 00:00 1218 Marime text
  • Ministerul Sănătății a publicat la începutul acestei săptămâni, în transparență publică proiectul de lege prin care personalul medical și nu numai riscă concedierea dacă nu prezintă certificatul digital COVID-19
 
Ministerul Sănătății a publicat la începutul acestei săptămâni, în transparență publică, proiectul de lege prin care salariații din instituțiile sanitare, publice și private, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și unitățile subordonate, Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și unitățile subordonate, precum și din cadrul laboratoarelor de analize medicale, va fi obligat să prezinte certificat digital COVID-19 la locul de muncă.
 
Costurile privind activitatea de testare vor fi suportate de către salariați, cu excepția celor care fac dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare. În aceste situații, activitatea de testare ar urma să fie organizată de angajator, acesta fiind și cel care va suporta costurile. Unitățile sanitare private, inclusiv laboratoarele de analize medicale, pot stabili intern modul în care vor fi suportate costurile.
 
„ În vederea desfășurării activității pe perioada stării de alertă, în cadrul unităților sanitare, publice și private, astfel cum sunt reglementate de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și în cadrul unităților subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și în cadrul unităților subordonate, precum și în cadrul laboratoarelor de analize medicale,  denumite în continuare unități publice și private, personalul este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea atestării îndeplinirii uneia din următoarele condiții:

a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;

b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății”, se arată în proiect.
 
Conducerea spitalelor riscă amenzi usturătoare dacă nu se vor conforma regulilor. Angajații care refuză să prezinte un certificat COVID vor risca suspendarea contractului de muncă, iar în final chiar concedierea. Conducerea riscă amenzi de până la 100.000 de lei.
 
„Art. 2 (1) Conducerea unităților publice și private ia măsurile necesare în vederea verificării certificatelor digitale al UE privind COVID-19 prin intermediul aplicației mobile "Check DCC", precum și în vederea interzicerii accesului la locul de muncă personalului care nu îndeplinește una din condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1).

(2) În situația prevăzută la alin. (1), contractele în baza cărora își desfășoară activitatea personalul din unitățile publice și private se suspendă de drept, pe o perioadă de 30 de zile.

(3) Suspendarea dispusă în condițiile alin. (2) încetează la data la care personalul prezintă certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea atestării îndeplinirii uneia din condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1).

(4) În situația în care personalul din unitățile publice cumulează 30 de zile de suspendare, contractul în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept.

(5) În situația în care personalul din unitățile private cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea. 

Art. 3 (1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, aplicată conducătorului unității respective”, mai este precizat în proiect.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii