Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:03 09 12 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Covid-19 CJSU a hotărăt! Ce măsuri se vor aplica de mâine în Constanța și Eforie

ro

10 Oct, 2021 14:31 4412 Marime text
  • Noile măsuri se aplică începând cu data de 11.10.2021, ora 00.00.

Astăzi, în cadrul CJSU, a fost votată hotărârea nr. 143.
Aceasta prevede constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată la 14 zile mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori pentru județul Constanța, respectiv constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată la 14 zile mai mare de 7,5/1.000 de locuitori pentru U.A.T.-urile Constanța și Eforie.

Măsurile de prevenire a răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectând prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1.090/2021, se aplică pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 11.10.2021, ora 00.00, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Pentru U.A.T.-urile Techirghiol, Siliștea, Agigea, Mihail Kogălniceanu și Valu lui Traian se menține încadrarea în limitele de incidență cumulată la 14 zile (mai mare de 7,5/1.000 de locuitori) din hotărârile CJSU nr. 138/05.10.2021, nr. 140/06.10.2021, nr. 141/07.10.2021 și nr. 142/08.10.2021.

 De mâine, la Constanța și Eforie restricțiile vor fi zilnice, circulația fiind restricționată după ora 20.00, iar magazinele se vor închide la 22.00. Persoanele nevaccinate vor putea să circule doar cu declarație pe propria răspundere, și doar dacă au urgențe. Persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile nu li se aplică aceste restricții. 


Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța hotărăşte:

Art. 1 – Se constată încadrarea județului Constanța în limitele de incidență cumulată la 14 zile mai mare de 6/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori.


Art. 2 – Se constată încadrarea în limitele de incidență cumulată la 14 zile mai mare de 7,5/1000 de locuitori a U.A.T.-urilor Constanța și Eforie.

Art. 3 – Pentru U.A.T.-urile Techirghiol, Siliștea, Agigea, Mihail Kogălniceanu și Valu lui Traian se menține încadrarea în limitele de incidență cumulată la 14 zile (mai mare de 7,5 /1000 de locuitori) din Hotărârile CJSU nr. 138/05.10.2021, nr. 140/06.10.2021, nr. 141/07.10.2021 și nr. 142/08.10.2021 și se vor aplica măsuri respectând prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1090/2021, până la finalizarea perioadelor stabilite în respectivele Hotărâri CJSU.

Art. 4 – Comitetele Locale pentru Situații de Urgență (CLSU) al U.A.T.-urilor din județul Constanța vor adopta Hotărâri pentru dispunerea măsurilor de prevenire a răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectând prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1090/2021

Art. 5 – În U.A.T.-urile din județul Constanța este obligatorie purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice deschise. Sunt exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc

Art. 6 – Măsurile prevăzute la Art. 4 se aplică astfel:

Art. 6.1 – Pentru U.A.T.-urile prevăzute la Art. 1 și Art. 2, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 11.10.2021, ora 00.00, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia;

Art. 6.2 – Pentru U.A.T.-urile prevăzute la Art. 3, până la finalizarea perioadelor stabilite în Hotărârile CJSU nr.138/05.10.2021, nr. 140/06.10.2021, nr. 141/07.10.2021 și nr. 142/08.10.2021, urmând a fi reevaluate la finalul acestora.

Art. 7 – Primăriile din județul Constanța vor comunica până în data de 11.10.2021, ora 14.00, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, la adresa de mail: deconcentrate@prefecturaconstanta.ro, hotărârile adoptate de CLSU pentru dispunerea măsurilor de prevenire a răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2 pe raza U.A.T.-urilor, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1090/2021.

Art. 8 – În îndeplinirea art. 4 din prezenta hotărâre, CLSU ale U.A.T.-urilor din județul Constanța vor dispune, prin grija primăriilor, informarea populației și a operatorilor economici privind obligațiile ce le revin în respectarea prevederilor H.G. nr. 1090/2021 și informarea (în fiecare zi de luni, pentru săptămâna anterioară) a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, la adresa de mail: vaccinare@prefecturaconstanta.ro, asupra măsurilor dispuse, conform macheteI.

Art. 9 – Structurile Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța vor intensifica controalele privind respectarea prevederilor H.G. nr. 1090/2021, cu precădere în mijloacele de transport în comun, în spațiile publice închise, la evenimentele organizate în condițiile prevăzute de H.G. nr. 1090/2021.

Art. 9.1 - Zilnic, până la ora 10.00, se vor transmite Instituției Prefectului - Județul Constanța, la adresa de mail deconcentrate@prefecturaconstanta.ro, raportările privind controalele efectuate în ziua anterioară, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 10 – Secretariatul tehnic permanent va comunica prezenta hotărâre membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, unităților administrativ-teritoriale din județ și tuturor factorilor interesați.

Hotărârea poate fi consultată în secțiunea documente.

Citește și: Noi restricții în municipiul Constanța și la Eforie. Incidența a crescut alarmant

Ti-a placut articolul?

Comentarii