Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:13 31 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coronavirus. Sfaturi utile Ce putem face acasă, în perioada de carantină, pentru a ne menține activi

ro

30 Mar, 2020 00:00 1898 Marime text

Noul coronavirus care provoacă COVID-19 este o nouă infecție virală din categoria coronavirusurilor, ce nu era identificată anterior. Virusul care cauzează infecția cu COVID-19 nu este același cu coronavirusurile care circulă în mod comun în populație (coronavirusurile comunitare), care cauzează boli ușoare ca răceala. Astfel, măsura carantinei este vitală pentru a trece cu ușurință peste pandemie.
Iar cum carantina înseamnă stat aproape non-stop în locuință, cotidianul ZIUA de Constanța recomandă mai multe activități de interior, pe care să le faceți, în pauzele de serviciu de acasă sau în restul timpului liber pe care îl aveți. Astfel, ne putem menține activi și în locuință, fără să ajungem la monotonie sau plictiseală. Iar un corp sănătos are nevoie și de o minte sănătoasă și puternică.
Fă ordine în frigider. Chiar dacă ești o persoană foarte organizată, sunt șanse să ai cel puțin un aliment expirat pe rafturile din frigider. Folosește-te de timpul ăsta ca să arunci ce nu mai e bun și să-ți organizezi și congelatorul, dacă tot ești la capitolul ăsta. Cei care nu au frigidere no-frost, au acum timp berechet să decongeleze și să spele un congelator.
Organizează-ți dulapul de haine. Acum e momentul să ne apucăm de lucrul pe care îl amânăm de la un anotimp la altul. Asta ar însemna că pandemia a prins un mare haos în garderoba ta. Organizează-ți hainele după bunul plac, în ce ordine dorești, iar satisfacția de la final este de neînlocuit.
Fă ordine în apartament. De ce să te limitezi la dulap și la frigider când poți să faci ordine în toată casa? Cu siguranță, în bibliotecă se află obiecte de care te-ai plictisit sau de care nu te-ai atins decât atunci când ștergeai praful. Profită de moment și strânge tot ce nu mai ai nevoie în cutii, pe care le poți dona după ce pandemia se va încheia.
Curățenia în baie. Aproximativ o oră este destul pentru a freca vasul de toaletă, chiuveta și cada, de a spăla pe jos și dezinfecta obiectele din baie. Desigur, un ochi peste toate sticlele, sticluțele, cremele, gelurile și alte răsfățuri de pe marginea căzii nu strică. Aruncă ce nu mai folosești sau a expirat. Și nu uita să aerisești des în baie, mai ales că umiditatea nu face bine.
Acum, curățenie în restul casei. Dormitor, sufragerie, hol și bucătărie. Mergi și în balcon și lasă curățenia să îți ofere o satisfacție pe măsură. Desigur, mișcarea făcută în casă, pe timp de curățenie, bate orice oră de cardio la sală.
Covorul. Dacă nu ai renunțat la vestitele covoare, este momentul să pui mâna pe perie și să freci covorul acela mare din sufragerie cu toată puterea.
Pictează, decorează, inventează. După ce ne-am plictisit de spălat pe jos de cinci ori pe zi, este timpul să îi oferi o șansă și spiritului creator din tine. Pictează pe hârtie, pe pereți, pe mobilă. Oferă un aer nou locuinței. Apucă-te de căutat tutoriale pe Internet pentru a face decorațiuni hand-made și agață-le pe pereții de pe hol. Și dacă ai niște resturi de paleți sau alte obiecte care pot fi reinventate, nu sta pe gânduri și apucă-te de treabă!
Joacă-te. Dacă nu locuiești singur, este timpul să pui la bătaie jocurile de societate pe care nu le-ai mai folosit de ani de zile, de la petrecerile alea aglomerate de apartament. Cărți de joc, rummy, Monopoly sau orice altceva merge de minune pentru ca timpul să treacă. Iar dacă locuiești singur, provoacă-ți prietenii la diverse jocuri online, căci tehnologia nu lasă de dorit, iar dezvoltatorii au reușit să transpună în mediul virtual orice joc viral încă din anii 1990.
Fă un curs online. Ești o persoană care iubește să se descopere și să se dezvolte constant. Dacă timpul îți permite, apucă-te de acel curs online la care râvneai, dar nu reușeai să îl inserezi în programul tău.
Sport. Acasă poți improviza cu orice pentru a-ți transforma locuința în propria sală de sport. Dacă nu ai aparatura performantă, folosește-te de baxurile de apă pe post de greutăți sau chiar de mobilă. Există o groază de filmulețe pe Internet care te pot inspira.
Spa. Lumânări, bețișoare parfumate, spumă în cadă, mască facială și muzică ambientală. Sună bine, nu? Și asta în propria baie, fără taxe suplimentare.
Maraton de filme și seriale. Știai că dacă vrei să vezi toate filmele din seria Star Wars (Războiul Stelelor) durează 22 de ore și 25 de minute? Așa că pune-ți pijamalele preferate cu Darth Vader și fă popcorn. Ai propriul cinematograf în apartament, evident, fără reclame!




 

Ti-a placut articolul?

Comentarii