Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:42 28 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coronavirus România Într-o singură zi, au fost depistate peste 4.100 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei

ro

26 Apr, 2020 14:19 2569 Marime text
În ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat peste 30.000 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină și au intervenit la 2.759 de evenimente, se arată într-un comunicat al Cntrului de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române
 
Misiunile polițiștilor pentru menținerea ordinii și pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină au continuat în cursul zilei de ieri, 25 aprilie, fiind preluate 474 de autovehicule (cu 1.553 de persoane) din zonele de frontieră.
 
Peste 11.500 de poliţişti, sprijiniți de polițiști locali, jandarmi și militari ai M.Ap.N. au acționat pentru fluidizarea circulației, identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice și verificarea respectării interdicțiilor și restricțiilor stabilite prin Ordonanțele Militare.
 
Astfel, au fost verificate 34.328 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantina, iar polițiștii au constatat trei infracțiuni la art. 352 Cod Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor.
 
De asemenea, în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost depistate 4.144 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, fiind sancţionate conform prevederilor legale.
 

Pe lângă misiunile specifice Stării de Urgență, polițiștii sunt pregătiți pentru a interveni la sesizările oamenilor și pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie, se precizează în comunicat.

 
Astfel, ieri, au realizat 2.759 de intervenții la evenimente, dintre care 2.302 au fost sesizate de cetățeni prin Apelul Unic de Urgență 112, fiind organizate 266 de acțiuni.
 
139 de persoane au fost surprinse în flagrant delict în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea, fiind depistate și două persoane urmărite.
 
În trafic, polițiștii au constatat 73 de infracțiuni rutiere, fiind reținute 390 de permise de conducere și retrase 133 de certificate de înmatriculare.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța 

Ti-a placut articolul?

Comentarii