Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:15 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coronavirus 492 de persoane infectate la Constanța, de la începutul pandemiei!

ro

07 Jul, 2020 17:49 1156 Marime text
  • Situația actualizată la nivelul județului Constanța, privind noul coronavirus.
  • În acest moment, sunt 90 de persoane internate la nivelul județului.
 
În contextul numărului însemnat de infectări cu virusul SARS-CoV-2 înregistrat în ultimele zile în județul Constanța, reiterăm importanța respectării tuturor măsurilor recomandate de specialiști. „Facem apel către populația județului Constanța să respecte normele de distanțare socială, să poarte masca de protecție și să mențină o igienă corespunzătoare a mâinilor!”, transmite Prefectura.
 

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 492 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 23 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 447 de pacienți au fost declarați vindecați (din Constanța și alte județe). În acest moment, sunt 90 de persoane internate, dintre care 82 din județul Constanța și 8 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

 
Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.
 
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 125 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 40.650 de lei), dintre care 7 pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020.
 
În cursul zilei de ieri, 06 iulie a.c., peste 850 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța.
 
„Facem precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică”, transmite Prefectura.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii