Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:11 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Colegiul Comercial Carol, Școala 37 Constanța și alte școli din județ intră în scenariul 3 coronavirus

ro

24 Sep, 2020 19:32 8745 Marime text


Astăzi, 24 septembrie 2020 Colegiul Comercial Carol, Școala 37 Constanța,  Școala nr. 1 Istria și Școala nr, 2 Nuntași intră cu o parte din clase în scenariul 3 coronavirus, transmite Prefectura Constanța.

Potrivit sursei citate, în aceste unități de învățământ au fost depistate cazuri de infectare cu noul coronavirus la elevii ori la dascălii din instituții.

La Colegiul Comercial Carol o clasă a XII-a intră în scenariul 3, la Școala nr. 37, intră două clase a V-a, una a VI-a, două a VII-a și două a VIII-a, iar la Școala Gimnazială nr. 1 Istria intră toate cele 4 clase din ciclul gimnazial, în urma infectării unui cadru didactic cu virusul SARS-CoV-2.

Aceeași trecere de la scenariul 1 la scenariul 3 s-a votat și pentru clasa a VII-a a Școlii Gimnaziale nr. 2 Nuntași, după confirmarea unui caz COVID-19 în rândul profesorilor.

Iată informațiile complete transmise de Prefectura Constanța:

Modificări privind scenariile de funcționare pentru 18 unități de învățământ din județul Constanța

Astăzi, 24 septembrie a.c., prefectul județului Constanța, George-Sergiu Niculeu, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii nr. 29 a CJSU Constanța.

Aceasta prevede modificarea scenariului de funcționare în 18 unități de învățământ din județul Constanța.

Astfel, s-a votat în unanimitate trecerea din scenariul 2, în scenariul 3, a unei clase a XII-a din Colegiul Comercial „Carol” Constanța, până pe data de 7 octombrie a.c., ca urmare a confirmării unui caz COVID-19 în rândul elevilor. Tot în municipiul Constanța, două clase a V-a, o clasă a VI-a, două clase a VII-a și două clase a VIII-a din Școala Gimnazială nr. 37 Constanța, au trecut din scenariul 2 în scenariul 3 de funcționare, după confirmarea unui caz COVID-19 în rândul dascălilor, măsura fiind valabilă până pe 5 octombrie a.c.

De asemenea, la Școala Gimnazială nr. 1 Istria, s-a votat trecerea din scenariul 1 în scenariul 3 pentru toate cele 4 clase din ciclul gimnazial, în urma infectării unui cadru didactic cu virusul SARS-CoV-2. Scenariul va fi activat până pe 6 octombrie. Aceeași trecere de la scenariul 1 la scenariul 3 s-a votat și pentru clasa a VII-a a Școlii Gimnaziale nr. 2 Nuntași, după confirmarea unui caz COVID-19 în rândul profesorilor.

Totodată, Școala Gimnazială nr. 1 din Eforie Nord a solicitat trecerea din scenariul 1 în scenariul 2 de funcționare, pentru tot anul școlar, pe motiv că infrastructura nu permite asigurarea condițiilor pentru învățământ „față în față”.

Pe de altă parte, 13 unități de învățământ din județ au solicitat și le-a fost aprobată trecerea din scenariul 2 în scenariul 1, după ce au făcut dovada că sunt asigurate toate condițiile pentru învățământul „față în față”. Acestea sunt: Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Medgidia, Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, Școala Gimnazială nr. 1 Limanu, Școala Gimnazială nr. 2 2 Mai, Grădinița cu Program Normal Limanu, Grădinița cu Program Normal „Frații Grimm” 2 Mai, Școala Gimnazială nr. 1 Pecineaga, Grădinița cu Program Normal Pecineaga, Grădinița cu Program Normal Vânători, Școala Primară nr. 2 Vânători, Școala Gimnazială nr. 3 Mangalia, Școala Gimnazială nr. 1 Tuzla și Grădinița cu Program Normal Tuzla.

Vă reamintim faptul că, în acest moment, în alte cinci unități de învățământ este activat scenariul 3 de funcționare: Grădinița cu Program Normal și Prelungit „Colibri” Constanța (grupa mare și grupa mică), Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța, Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanța (trei clase a III-a și o clasă a V-a), Școala Gimnazială nr. 8 Constanța (două clase a II-a) și Școala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hașdeu” Constanța (o clasă a II-a).

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii