Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:54 31 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine 31 iulie 2026. Final de iulie și mijlocul vacanței de vară

ro

31 Jul, 2026 10:33 153 Marime text


31 iulie 2026

Final de iulie și mijlocul vacanței de vară. 
Suntem în plin semn zodiacal al Leului și la două zile după luna plină în Vărsător, care a mișcare energiile, emoțiile și a influențat viziunea asupra vieții. 
Ce-am descoperit atunci când faci călătorii, de toate felurile, în exterior - pentru vizitarea de locuri noi și interesante sau în interior - pentru trăit senzații noi și captivante - este că destinația reală este mereu aceeași: o senzație sau o stare. 

În ultimele zile am tot lucrat pe sinteza multor materiale acumulate de-a lungul timpului, de la diferite evenimente și ateliere. Cu ajutorul lor am tot creat ”Hărți ale sănătății”, în care călătoria se face în 3, 4, 5, 7, 8, 12 sau mai multe etape. Cifrele se tot schimbă, pentru că simbolica acestora este transformarea, dar ce m-a izbit cel mai tare nu a fost numerologia. 
Am rămas impresionată de faptul că destinația finală este aceeași. 

Ne apucăm de un proiect, ne angajăm într-o relație și începem o călătorie pentru că urmărim, de fapt, aceeași destinație: o senzație. De cele mai multe ori este senzația de bine, fericire, siguranță sau mulțumire. Folosesc cuvinte diferite, pentru că ele descriu doar parțial senzația / starea pe care o caută, de fapt, oamenii - starea interioară de satisfacție, mulțumire, de bine. 

Când ne prindem în călătorii interioare, care să ne ajute la transformarea corpului fizic - intenționăm aceeași destinație. 
Atelierul ”Greutatea = sănătatea?” de luni seara, pe 3 august la ora 19.00 - vă invită la descoperirea unei călătorii spre însănătoșire, ce folosește greutatea corporală pe post de provocare importantă. 

https://alexaevent.ro/.../atelier-online-interactiv.../

Echilibrul metabolic corporal este una dintre cele mai dificile călătorii tip safari din interiorul corpului. Este mai ușor să mergi în Africa și să te ferești de lei, tigri și pantere, decât să te confrunți cu propriile gânduri și impulsuri, cu fricile și părțile rănite ale minții. Te invit să facem împreună un rezumat al acestei călătorii posibile, în care ai timp să pui întrebări și să-ți explorezi propria călătorie. 

Nu am toate răspunsurile, dar din propria mea călătoria, ce durează din adolescență, am acumulat experiență și tipare clare, pe care le pot împărtăși 
La final de lună august, vă invit și la atelierul despre ochi și privire ”Lumina ochilor, claritate într-o lume amețitoare” - https://alexaevent.ro/evenimente/lumina-ochilor/

Dacă am reușit să stau fără ochelari până la aproape 60 de ani, deși citesc și scriu ore bune în fiecare zi, înseamnă că ceva din toate măsurile pe care le-am luat de-a lungul timpului a funcționat. 
Vă invit să împărtășim informații și să facem împreună exerciții oculare. 


În Newsletter-ul https://mediccuexperienta.substack.com/ săptămânal ofer postări scrise din suflet, ce mă ajută să limpezesc idei și concepte, precum și poziționări interioare. Am descoperit de mult timp că orice fac, este despre mine și propria călătorie. Când scriu sau prezint ceva, sunt nevoită să-mi clarific viziunea, pentru a o putea expune celorlalți. 

Vara aceasta este despre antrenamentul drumurilor posibile spre aceeași destinație: starea de echilibru, de bine, de mulțumire și de sănătate. 
Este același lucru, spus cu diferite cuvinte, pe care îl căutăm la finalul călătoriilor noastre, indiferent în ce direcție este explorarea. 
Există alte destinații pe care le intenționați în propriile voastre călătorii?

Mi-ar place să aflu dacă vreți să împărtășiți. 
Să avem o zi de final de luna iulie cât mai prezentă și cu atenția pe ceea ce este real important pentru fiecare dintre noi
Cu iubire, tuturor 



Sursă: Facebook/Sorina Soescu

Ti-a placut articolul?

Comentarii