Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:19 17 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce nu a vrut reprezentantul SC Pomacost SA să reducă prețul unei oferte la un contract cu CJC (documente)

ro

30 Sep, 2014 00:00 4375 Marime text
Printre contractele obținute în 2010 de SC Pomacost SA de la Consiliul Județean Constanța se numără și cel pentru „furnizare plante decorative și sistem automat de udare a plantelor pentru obiectivul Teatrul de Vară Soveja“. Valoarea contractului a fost de 81.930 de lei.

Potrivit anunțului de atribuire nr. 80879/26.03.2010, autoritatea contractantă, respectiv Județul Constanța, a lansat procedura de negociere fără anunț de participare în vederea atribuirii contractului amintit. Societatea care a dat curs invitației de participare nr. 18428/16.09.2009 a fost SC Pomacost SA. Atribuirea contractului a fost făcută conform criteriului „prețul cel mai scăzut“ ofertantului SC Pomacost SA, motiv pentru care, la procedura de negociere, a participat, alături de comisia de negociere, reprezentantul împuternicit al societății, Angelica Chipăilă, director executiv.

Propunerea financiară înaintată de SC Pomacost SA a fost, așa cum reiese din procesul-verbal, de 81.930 de lei, în documentul amintit fiind precizat că era vorba despre suplimentarea cantităților de plante decorative pentru obiectivul Teatrul de Vară Soveja.
În același proces-verbal se mai precizează și faptul că membrii comisiei de negociere au sugerat reducerea prețului ofertei, dar reprezentantul SC Pomacost SA nu a agreat ideea, pe motiv că „prețurile din propunere sunt cele prezentate și la procedura de cerere de oferte derulată de Consiliul Județean Constanța în data de 21.08.2009, la care oferta SC Pomacost SA Constanța a avut prețul cel mai scăzut“. Așadar, și contractul pentru „furnizare plante decorative și sistem automat de udare a plantelor pentru obiectivul Teatrul de Vară Soveja“ a fost atribuit pentru suma de 81.930 de lei.

Iată care au fost membrii comisiei de negociere: Elena Duma - inspector la Serviciul Achiziții, în calitate de președinte, alături de Catița Anca Pascu - inspector DCISSOEP și de Violeta Sîrbu - consilier juridic D.G.A.P.J. Trebuie să precizăm însă că, așa cum reiese din procesul-verbal și din raportul procedurii de atribuire, comisia de evaluare numită prin dispoziția președintelui Consiliului Județean Constanța era formată din Elena Duma, Carmen Vasile și Violeta Sîrbu, membrii de rezervă fiind Viviana Trandafir și Catința Anca Pascu.
Pomacost... poveste fără sfârșit

Cât privește firma care a câștigat contractul, vorbim despre aceeași Pomacost, binecunoscută în domeniul achizițiilor publice în plan local, având la activ numeroase contracte derulate cu autoritățile publice locale constănțene.

SC Pomacost SA a fost înfiinţată şi administrată, până în anul 2010, de Basarab Popa, vărul primarului Radu Mazăre, cel care a trecut, de curând, în nefiinţă. În prezent, SC Pomacost SA este administrată de Pimen Alexandru Leca, acesta ocupându-se, la un moment dat, şi de SC Nisipuri SA, firmă în care a fost implicat şi primarul Constanţei. Trebuie menţionat şi faptul că numele societăţii Pomacost apare în celebrul Dosar al Retrocedărilor. Referitor la numele firmei Pomacost, se spune că „Po“ ar reprezenta începutul numelui Popa, „Ma“, primele litere ale numelui Mazăre, „Co“ ar veni de la Constantinescu şi „St“, de la Strutinsky. La sfârșitul anului 2013, SC Pomacost SA declarase o cifră de afaceri de 6.652.750 de lei, un profit net de 1.015.970 de lei și 124 de salariați.

Deloc de neglijat este și faptul că procesul-verbal prezentat astăzi face parte din seria celor pe care redacția cotidianului ZIUA de Constanța le-a obținut de la Consiliul Județean Constanța și de la Primăria Constanța, după acționarea celor două instituții în instanță, ca urmare a refuzului lor de a răspunde unor solicitări în baza Legii nr. 544/2001.
 
În ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, puteţi vizualiza documentele aferente contractului la care facem referire în articolul de faţă, precum şi declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii