Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#alegerilocale2020 Corina Martin (PER), prezentă la ședința anuală de vară a directorilor generali ai aeroporturilor, la Venus – „Fiecare zi contează pentru Constanța și circulația aeriană”

ro

25 Aug, 2020 00:00 1926 Marime text
  • Corina Martin (PER), prezentă la ședința anuală de vară a directorilor generali ai aeroporturilor, la Venus
  • Au fost prezenți directorii tuturor aeroporturilor din România
 
Corina Martin, candidatul pentru funcția la primar al Constanței, din partea Partidului Ecologist Român, a fost prezentă la ședința anuală de vară a directorilor generali ai aeroporturilor membre ai Asociației Aeroporturilor din România, eveniment ce are loc în această săptămână la Venus, județul Constanța.
De altfel, luni, 24 august, au fost inaugurate ședințele, care vor dura până pe 26 august în stațiunea din sudul litoralului. Prezenți la eveniment au fost David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România, și director al Aeroporului Internațional Avram Iancu Cluj, Alexandru Mutruc, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Adrian Veștea, președinteje CJ Brașov, Alexandru Anghel, președintele CA al Autorității Aeronautice Civile Române, Armand Petrescu, director al Autorității Aeronautice Civile Române, Constantin Voicu, director la Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, Corina Martin, din partea Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România și Bogdan Artagea, directorul general al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu.
„În primul rând, vreau să mulțumesc presei, pentru că ei sunt oaspeții noștri astăzi și ne sunt alături în toate demersurile, nu doar la Constanța, ci la nivel național, cu tot ceea ce facem și noi la Federația de Promovare Turistică din România și pentru turism și pentru aviație. Sunt cinci ani,dacă nu mă înșel, poate chiar șase, de când ne întâlnim aici pentru ședința de vară a Adunării Asociației Aeroporturi din România. Noi, Asociația pentru Promovare Turistică din România, întotdeauna un partener de nădejde în organizare și promovarea intereselor comune pe care le avem – turism și aviație”, a punctat Corina Martin.
Un lucru important punctat de Corina Martin la conferință a fost cel legat de eforturile depuse pentru ca fiecare aeroport să beneficieze de o importanță zonală pentru regiunile în care se află. Pandemia cu noul coronavirus a schimbat regulile în timpul jocului, însă Corina Martin a ținut să anunțe că a făcut apel către Turkish Airlines pentru a grăbi lansarea curselor către Istanbul încă din luna septembrie, nu octombrie, cum ar fi programat în prezent.
„Ne-ați văzut întotdeauna promovând în fiecare județ în care noi avem o asociație de promovare și dezvoltare a turismului interesele comune ale turismului local și ale circulației aeriene către aeroportul respectiv și dinspre aeroportul respectiv. Fie că am vorbit de zboruri în România, sau zboruri în afara țării. La noi, la Constanța, lucrurile au mers pentru că am avut timp de 10 ani Asociația Litoral-Delta Dunării, cea care a negociat împreună cu conducerea Aeroportului din Constanța toate rutele, destinațiile, zborurile și a fost partenerul direct al companiilor aeriene. Așadar, dacă am adus zboruri la Constanța, presa din Constanța știe foarte bine că s-a întâmplat datorită conducerii aeroportului și a asociației. Noi nu am avut de-a lungul timpului sprijin foarte mare din partea autorităților locale, dar am reușit să îi aducem alături de noi în demersurile noastre, în măsură mai mare sau mai mică de-a lungul timpului. În acest moment, așa cum a spus domnul director Artagea, nu operează decât Wizz Air-ul, Constanța-Londra. Cu două săptămâni în urmă, în numele Federației pe care o conduc, atât eu, cât și domnul Artagea, am făcut adrese către CEO-ul Turkish Airlines, la Istanbul, să încercăm să reluăm zborurile mai devreme de luna octombrie, cum sunt ele programate, așadar din septembrie”, a adăugat Corina Martin.
Prezența tuturor directorilor de aeroporturi din România a fost un prilej de a le reaminti acestora că problemele discutate în restul anului trebuie soluționate. De altfel, Corina Martin a precizat de implicarea politică și de candidatura la Primăria Constanța.
„Fiecare zi contează pentru Constanța și circulația aeriană. Vreau să salut prezența tuturor directorilor de aeroporturi din România. Mă bucur să vă avem din nou pe litoral, la Venus. Încercăm să organizăm acest eveniment vara pe litoral, destinație turistică principală a României. Aici, întotdeauna, și la evenimentele dumneavoastră din restul anului, s-au discutat toate problemele legate de circulația aeriană.
În ceea ce mă privește, știți că m-am implicat politic. Am făcut acest lucru pentru că după 15 ani la conducerea celor mai mari organizații din turism, mi-am dat seama că decizia se ia întotdeauna politic, și indiferent ce am făcut noi de partea organizațiilor, asociațiilor și a federațiilor, totuși deciziile se iau în mediul politic. Contați pe mine, fie ca primar pentru Constanța, fie ca parlamentar în viitoarea sesiune parlamentară. Voi continua să fiu alături de dumneavoastră, iar împreună cu dumneavoastră să dezvoltăm circulația aeriană și turistică din România”, a conchis Corina Martin.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii