Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:18 21 05 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD ne arde la buzunare!

ro

23 Apr, 2019 00:00 203 Marime text
Guvernarea PSD a reuşit „performanţa” de a-şi pierde complet încrederea pe plan internaţional. Rezultatul? Investitorii se retrag, se pierd locuri de muncă, iar datoria publică explodează. Lipsa de credibilitate a PSD îi costă enorm pe români, chiar dacă, la o privire superficială, s-ar putea spune că încrederea sau lipsa de încredere într-un Guvern nu influenţează mersul economiei. Dar, chiar şi la nivelul relaţiilor personale, încrederea este totul!
 
Exact la fel funcţionează lucrurile şi la nivel internaţional, unde încrederea este cel mai important bun: se câştigă greu şi se pierde foarte uşor. Iar PSD, Guvernele pe care le-a dat României în ultimii ani şi majoritatea parlamentară PSD-ALDE au reuşit, prin deciziile lor controversate, să dinamiteze încrederea UE ca instituţie, a celor 27 de state membre, dar şi a partenerilor tradiţionali precum Statele Unite ale Americii. Efectele sunt foarte simple şi măsurabile.
 

De ce justiţie?

 
Când singura preocupare a unui Guvern este cum să îşi scape propriii corupţi şi cum să strecoare amnistia şi graţierea pe ordinea de zi a Executivului, se declanşează o reacţie în lanţ.
Să luăm doar ultimul exemplu. La începutul lunii aprilie, în preziua unei şedinţe a Guvernului Dăncilă, apare public informaţia că este iminentă adoptarea ordonanţei de urgenţă pentru amnistie şi graţiere care să îi facă scăpaţi pe Liviu Dragnea şi alţi membri importanţi ai PSD. Imediat, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans transmite Guvernului Dăncilă că o astfel de ordonanţă „va obliga Comisia să reacţioneze”. Ambasadele a 12 state dau dovadă de o mobilizare fără precedent şi transmit Guvernului o scrisoare în care îi cer „să se abţină de la modificări care ar putea slăbi statul de drept şi capacitatea României de a lupta împotriva corupţiei”.
 
Aceste semnale venite de la partenerii democratici ai României sunt auzite şi de investitori. Nimeni nu îşi riscă banii într-o ţară în care se dau legi şi ordonanţe arbitrare, menite să salveze un grup de oameni. Justiţia corectă şi liberă este garanţia că banii lor nu sunt în pericol. Iar când nu se mai fac investiţii, nu mai apar nici locuri de muncă, se pierd cele existente deja şi zeci de mii de familii au de suferit. Este o reacţie în lanţ!
 

Avertisment de la marile companii

 
Guvernul PSD nu îi sperie doar pe potenţialii investitori din România. Lipsa completă de preocupare a Guvernelor PSD faţă de infrastructura rutieră a făcut ca unul dintre cei mai mari investitori din România, Compania Ford, cu peste 4.000 de angajaţi, să transmită un avertisment tranşant la adresa Guvernului de la Bucureşti.
 
„Am investit 1,5 miliarde de euro în fabrica de la Craiova. Vom analiza exact ceea ce fac autorităţile române în materie de infrastructură, după care vom decide cum şi unde ne vom investi banii”, a spus recent preşedintele Ford România, Ian Pearson. El a explicat că lipsa unei autostrăzi până la graniţa cu Ungaria costă timp şi bani. În aceeaşi situaţie se află şi constructorul Dacia de la Mioveni care angajează peste 17.000 de oameni. Lipsa unei autostrăzi până la graniţa cu Ungaria i-a făcut chiar pe salariaţii companiei să organizeze un miting prin care să ceară Guvernului urgentarea construcţiei.
 
„Se pare că Guvernul nu înţelege că prioritatea României este păstrarea locurilor de muncă şi că există riscul ca după 2020 cea mai mare companie auto din România să plece efectiv de aici”, au declarat reprezentanţii salariaţilor de la Dacia Mioveni.
 
Zece milioane de euro anual pierde Dacia Mioveni în lipsa autostrăzilor.
 
Sursa foto: Imaginea a fost pusă la dispoziţie de Partidul Naţional Liberal
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii