Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:37 19 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Valentin Stanciu - „Pentru mine, au o valoare inestimabilă“ Comuna Topalu caută evaluator pentru Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă

ro

04 Oct, 2019 00:00 965 Marime text

Se caută un evaluator pentru Colecţia de artă din cadrul Muzeului Dinu şi Sevasta Vintilă. Comuna Topalu a lansat un anunţ de consultare a pieţei, al cărui obiect îl reprezintă „cerere de ofertă servicii de consultanţă în domeniul evaluării (opere de artă)“.

Căutarea expertului pentru evaluarea operelor de artă ce compun Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă a pornit după ce Curtea de Conturi a pus în vedere comunei Topalu să inventarieze fiecare operă de artă şi să treacă în evidenţa contabilă valoarea reală a acestora. Această dispoziţie a Curţii de Conturi a venit ca urmare a faptului că, în evidenţa contabilă a comunei Topalu, întreaga colecţie figura cu valoarea de 88,10 lei, în contextul în care, de-a lungul timpului, criticii de artă au apreciat valoarea ca fiind de peste 2,5 milioane de euro.

După cum am arătat în ediţiile anterioare, la momentul respectiv, comuna Topalu a contestat decizia Curţii de Conturi, însă a pierdut procesul, iar decizia a trebuit să fie pusă în aplicare.

Astfel, pe site-ul wwww.licitatiapublica.ro a fost publicat anunţul de consultare a pieţei MC 1007781 ce priveşte cererea de ofertă servicii de consultanţă în domeniul evaluării (opere de artă). Modalitatea de desfăşurare a consultării este online, prin SICAP. Data limită pentru transmiterea propunerilor este 7 octombrie, iar data limită pentru consultare este 9 octombrie.

Contactat telefonic, Valentin Stanciu, primarul comunei Topalu, ne-a explicat faptul că au dat anunţ pentru evaluator întrucât nu se ştie cât ar costa o astfel de expertiză, pentru a putea vedea ce buget trebuie alocat pentru aceasta.

„Pe mine nu mă interesează care este valoarea adevărată a acestor opere de artă, pentru că eu nu am de gând să le vând niciodată, pentru mine au o valoare inestimabilă. Acestea nu pot fi vândute, sunt şi vor rămâne în patrimoniul naţional. Sunt opere de artă de o valoare inestimabilă, de aceea nu contează ce valoare este trecută în inventar“, a declarat Valentin Stanciu (foto).

De asemenea, acesta a făcut referire şi la procesul aflat încă în derulare, în care Mario Vintilă contestă donarea operelor de artă către comuna Topalu şi cere revocarea acesteia. Primarul Valentin Stanciu a subliniat faptul că nici în procesul respectiv nu s-a putut face o evaluare efectivă a operelor de artă.

De menţionat că în procesul privind revocarea donaţiei, judecătorii Curţii de Apel Galaţi (unde a fost strămutat dosarul, după ce s-a judecat deja de trei ori la Constanţa) au acordat un nou termen pe data de 7 octombrie.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii