Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:26 01 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Drumuri publice devenite proprietate privata

ro

24 May, 2003 00:00 977 Marime text

Legea fondului funciar trebuie aplicata unilateral

Trei drumuri refacute de Primaria 23 August se afla pe terenuri care au fost retrocedate, devenind astfel proprietate privata * Prefectura solicita rezolvarea cazului de la Satu Nou - Mircea Voda * Secretarul general al Prefecturii, Claudiu Palaz, a precizat ca a primit numeroase sesizari din partea unor lichidatori si primari care sustin ca au fost deja vandute terenuri si vii care fac obiectul fondului funciar * Mai sunt cazuri in care contractele de concesiune nu au fost reziliate, desi oamenii au fost pusi in posesie

Agentia Domeniilor Statului, lichidatorii, primariile si Oficiul de Cadastru trebuie sa se puna de acord si sa aplice unilateral prevederile legilor fondului funciar. De luni de zile, Comisia judeteana de fond funciar dezbate problema incetarii contractului de concesiune potrivit legii, in momentul punerii in posesie a unui proprietar. Cainii latra, caravana trece, am putea spune, atata timp cat, pe teritoriul judetului, lichidatorii pun bete-n roate primariilor, ADS-ul lichidatorilor. Datorita acestui cerc vicios, s-au inregistrat nenumarate cazuri in care doua persoane s-au trezit proprietari pe aceeasi suprafata de teren, fiind astfel ingreunata procedura de punere in posesie. Ieri, in cadrul sedintei comisiei de specialitate, secretarul general al Prefecturii, Claudiu Palaz, a precizat ca a primit numeroase sesizari din partea unor lichidatori si primari care sustin ca au fost deja vandute terenuri si vii care fac obiectul fondului funciar. Mai sunt cazuri in care contractele de concesiune nu au fost reziliate, desi oamenii au fost pusi in posesie. Si prefectul Martin a declarat ca va actiona pentru ca aplicarea legilor pamantului sa nu stagneze. Un caz deosebit se inregistreaza in comuna Mircea Voda, locuitorii neputand fi pusi in posesie din cauza unor persoane carora ADS-ul le-a dat concesiune pentru terenurile din Satu Nou. Este vorba despre o livada, cu pamant fertil, pe care au reusit sa puna mana persoane cu posibilitati financiare. Reprezentatul Guvernului a precizat ca va face publice numele celor care se opun aplicarii legilor fondului funciar atat in acest caz, cat si in altele semnalate de cetatenii care fac reclamatii la Prefectura. El a solicitat ADS, primariilor, lichidatorilor si OCAOTA sa rezolve urgent aceste situatii, pentru ca cei care au dreptul sa-si primeasca terenurile. Un alt caz a fost semnalat, chiar in timpul sedintei, de primarul comunei 23 August, Mugurel Mitrana. Primaria are de recuperat de la lichidatorul Olimpus SA, "Maestro", aproximativ 600 de milioane reprezentand lucrari de investitii pentru drumuri in comuna. Trei drumuri refacute de primarie se afla pe terenuri care au fost retrocedate, devenind astfel proprietate privata. In cadrul viitoarei sedinte de fond funciar, se vor da curs cererilor revolutionarilor, acestora urmand a li se acorda cate un hectar de pamant, potrivit Legii 142.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii