Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:46 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Constanța S-a încheiat întâlnirea pe tema Regulamentului Peninsulei. USR vrea suspendarea pentru 6 luni!

ro

22 Nov, 2021 13:18 2094 Marime text
  • S-a încheiat întâlnirea consilierilor PNL și USR cu primarul Vergil Chițac pe tema Regulamentului de acces în Zona Peninsulară.
Cele două părți au convenit ca documentul să fie modificat, după ce va fi studiat fiecare articol în parte.

Acest demerspresupune un termen de cel puțin 45 de zile, tocmai de aceea, aleșii de la USR au precizat că își vor continua demersul și vor cere convocarea unei ședințe extraordinare în cadrul căreia vor să propună suspendarea Regulamentului pentru cel puțin 6 luni.

Viceprimarul Florin Cocargeanu a precizat pentru ZIUA de Constanța că ședița extraordinară ar putea avea loc chiar vineri, înaintea celei ordinare, deja convocată de primar.

UPDATE - Oficial de la Primăria Municipiului Constanța

Primarul Vergil Chițac și consilierii locali PNL, respectiv USR, au agreat găsirea soluțiilor care să armonizeze interesul public general cu cel al cetățenilor din Zona Peninsulară
 
Astăzi, 22 noiembrie, a avut loc o întâlnire între primar, aparatul de specialitate al primăriei și reprezentanții consilierilor locali PNL și USR, în care au fost prezentate cerințele preluate de la cetățenii vizați de regulamentul de acces auto în Zona Peninsulară.
 
Drept urmare, s-a stabilit un grup de lucru format din aparatul de specialitate al primăriei și reprezentanții consilierilor locali, ce s-au întâlnit cu cetățenii din Peninsulă, în care se va analiza punctual fiecare problemă semnalată în vederea soluționării ei.
 
La finalul acestor întâlniri va rezulta un set de măsuri ce vor avea ca scop crearea unui echilibru între doleanțele cetățenilor și reglementările necesare realizării investițiilor din fonduri europene și de la bugetul local ce au ca obiectiv reabilitarea, protejarea și punerea în valoare a sitului istoric Zona Peninsulară Constanța.



Sursă foto: ZIUA de Constanța

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii