Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:06 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Taxat” de ANI Ce cuprinde cea mai recentă declaraţie de avere a primarului din Cobadin, Cristian Telehoi (document)

ro

20 Jul, 2013 00:00 4164 Marime text
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că o serie de foşti şi actuali primari şi viceprimari din judeţul Constanţa se află în stare de incompatibilitate „ca urmare a exercitării simultane de către aceştia atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a societăţilor comerciale de interes local, contrar prevederilor legale care reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor”. Sunt însă şi aleşi locali din judeţul Constanţa care au intrat în atenţia Agenţiei de Integritate pentru un presupus conflict de interese şi pentru o presupusă infracţiune de fals în declaraţii.

Aşa cum am anunţat, cotidianul ZIUA de Constanţa va prezenta, în fiecare ediţie, averea şi interesele acestor aleşi locali. Continuăm astăzi cu social-democratul Cristian Telehoi, primarul comunei Cobadin. Conform declaraţiei de avere disponibile pe site-ul Primăriei şi completate pe 12 iunie anul acesta, Telehoi deţine trei terenuri situate în Cobadin - două extravilane şi unul intravilan, toate trei dobândite în urma unei moşteniri. Acestora li se adaugă o casă de locuit şi un apartament în Cobadin, dobândite prin moştenire, respectiv cumpărare, dar şi un apartament în municipiul Constanţa, dobândit prin credit.
Şeful administraţiei publice locale din Cobadin şi-a trecut în declaraţia de avere, la capitolul „Bunuri mobile”, un autoturism Dacia Logan fabricat în 2006, dobândit prin credit auto.
Cristian Telehoi nu deţine bucuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro.
Primarul din Cobadin nu are conturi şi depozite bancare, nici plasamente şi investiţii directe. Are, în schimb, datorii. Este vorba despre un credit în valoare de 53.000 de lei, contractat în 2012 de la BCR, scadent în 2021.
În anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, Cristian Telehoi a încasat, în calitate de primar, un salariu de 22.154 de lei. Soţia sa, angajată la Primăria Cobadin, a realizat un venit de 11.936 de lei.
Regăsim, în declaraţia de avere a primarului, şi alocaţia de stat a copilului, în valoare de 504 lei.
Referitor la interese, de menţionat este că primarul Cristian Telehoi este preşedintele Organizaţiei PSD Cobadin.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii