Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:43 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PUZ-ul iniţiat de Medgaz SRL intră în Comisia Tehnică de Urbanism a Primăriei Constanţa (document)

ro

11 Jan, 2020 00:00 2982 Marime text

Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului se va întruni în data de 15.01.2020, în sala de şedinţe a Primăriei Constanţa.
Pe ordinea de zi se află şi solicitarea de emitere a avizului arhitectului-şef privind un PUZ pentru zona delimitată de bd. Tomis, str. Suceava, str. Adamclisi şi alee carosabilă, iniţiator SC Medgaz SRL (vezi secţiunea “Documente”).
 
La sfârşitul anului trecut, a avut loc şi dezbaterea publică pentru acest PUZ. Este vorba despre un spaţiu situat la intersecţia bulevardului Tomis cu strada Suceava.
Terenul care a generat PUZ-ul este liber de construcţii şi se află, conform PUG, în zona ZRL4 - subzona locuinţelor colective medii P+3-4E, fiind situat în ansambluri preponderent rezidenţiale. Prezentul PUZ şi regulamentul de urbanism aferent nu au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie de construire sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire.
 
Terenul studiat, cu suprafaţa de 506 mp, situat în intravilanul municipiului Constanţa, este identificat prin numărul cadastral 219020, înscris în UAT Constanţa. Acesta este proprietatea SC Medgaz SRL, conform contractului de vânzare- cumpărare autentificat cu Încheierea de autentificare nr. 978 din 11 iulie 2017.

Medgaz SRL, în datele Registrului Comerţului   
   

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma Medgaz SRL a fost fondată în anul 2008 şi are sediul social în comuna Peştera. Societatea provine din schimbarea sediului din alt judeţ. Capitalul social subscris, de 1.663.000 de lei, integral vărsat, este compus din 16.630 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 100 lei. Asociaţi persoane fizice sunt Darlaiani Stere şi Mişu Stere, fiecare cu 50% din capitalul social. Cei doi asociaţi sunt şi administratorii firmei, care desfăşoară activităţi de comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate.
 
Citeşte şi: 
 
Imobil pe spaţiu verde, la intersecţia bulevardului Tomis cu strada Suceava. Constănţenii, invitaţi la dezbaterea publică

A fost demarată consultarea Medgaz vrea să ridice un bloc pe bulevarul Tomis din Constanţa. Detalii

Reprezentanţii Medgaz, în faţa Comisiei de urbanism şi amenajarea teritoriului. PUZ-ul care le strică liniştea locatarilor de pe bulevardul Tomis (document)

Oameni revoltaţi O societate doreşte construirea unui imobil de 6 etaje în Tomis Nord. Cum a ajuns terenul de la Primărie proprietate privată (document+galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii