Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:50 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Eforie, despre activitatea de salvare acvatică. Pe plajele din Eforie sunt amplasate 22 de posturi

ro

16 Aug, 2021 09:12 2255 Marime text


Activitatea de salvare acvatică desfăşurată prin serviciul de salvamar şi prin posturile de prim ajutor pe plajă este destinată salvării vieţii oamenilor. Utilizarea nejustificată a serviciilor de salvare acvatică (pentru căutarea în apă a unei persoane presupus dispărută – care de fapt se răcoreşte la terasă a anunţa în prealabil, un copil lasăt nesupravegheat şi rătăcit pe plajă sau alte cazuri similare) se poate concretiza într-un rezultat nefericit pentru o persoana care chiar are nevoie de ajutorul salvamarilor.


Geamandurile, balizele, bilele plutitoare îşi au rostul lor, fiind amplasate de către personalul calificat. Faptul că unele persoane ţin să dovedească, sieşi sau altora, cât de buni înotători sunt şi, pentru a nu depăşi linia balizei (fapt ce atrage atenţionarea de la salvamar) aleg sa tragă de acestea pentru a le muta din locul în care sunt ancorate, este un gest care are drept consecinţă punerea în pericol a celorlalţi utilizatori ai plajei şi zonei de îmbăiere. 



Pentru a veni în sprijinul salvamarilor, consiliul local Eforie a hotărât prin HCL nr. 100/2021 că următoarele fapte constituie contravenţie:
  • Apelarea, în mod nejustificat, la reprezentanţii serviciului de salvare acvatică pentru căutarea în apă de persoane presupus dispărute de pe plajă;
  • Mutarea geamandurilor, balizelor sau a bilelor plutitoare în alte locuri decât sunt ancorate de către reprezentanţii serviciului de salvare acvatică;
  • Utilizarea geamandurilor drept colace de salvare sau acoperirea lor cu diverse materiale astfel încât să impiedice vizibilitatea acestora.

Persoanele fizice vor fi sancţionate cu amendă între 1.000,00 – 2.000,00 lei iar cele juridice între 1.500,00 – 2.500,00 lei; constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către lucrătorii din Serviciul de Poliţie Locală al Primăriei Eforie sau de către alţi funcţionari publici încadraţi în Primăria Eforie şi împuterniciţi în acest scop prin dispoziţie a primarului.

Prin acelasi act normativ - Hotărârea Consiliului Local Eforie nr. 100 adoptată în data de 31.05.2021 au fost împuterniciţi reprezentanţii Poliţiei Locale Eforie pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în HG nr. 1136/2007. Prin aceeaşi HCL s-a stabilit ca primarul poate nominaliza şi alţi lucratori din cadrul administraţiei local pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor referitoare la nerespctarea însemnătăţii steagurilor arborate de către salvamari.    

Serviciul de salvare acvatică Eforie a fost atribuit către SC Salvamar Service SRL. Pe plajele din Eforie sunt amplasate 22 posturi de observare (foişoare), 2 baze de salvare nautică care asigură 11 patrule rapide (câte una pentru fiecare 2 posturi de salvare) şi 2 posturi de prim ajutor. Programul zilnic de lucru este in intervalul 8.00 – 19.00 cu excepţia perioadei 16 iulie – 15 august inclusiv când programul zilnic este în intervalul 08.00-20.00           
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii