Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:28 01 02 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța a depus la Mediu documentația pentru viitorul bazin olimpic

ro

09 Dec, 2022 09:28 1134 Marime text
sursă foto Pixabay.comAgenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Primăriei Constanța privind construirea unui bazin olimpic la Constanța.

Astfel, vorbim de proiectul „CONSTRUIRE BAZIN OLIMPIC IN MUNICIPIUL CONSTANTA SI DESFIINTARE ELEMENTE EXISTENTE”, propus a fi amplasat in jud. Constanta, mun. Constanta, str. Nespecificata, lot 2 – lot 4 si lot 2 – lot 3, intersectia str. Panait Cerna/str. Chiliei.

Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mun. Constanta, str. Unirii nr. 23 şi la Primăria Constanța, b-dul Tomis, nr. 51. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta.

Reamintim că în vară primăria a eliberat certificatul de urbanism nr. 1562 din data de 12 iulie 2022, Primăria municipiului Constanța va construi un bazin olimpic în municipiu și va desființa elementele existente pe terenul de la intersecția străzilor Panait Cerna cu strada Chiliei, loturile 2-4 și 2-3. Documentul are o valabilitate de 12 luni. Interesant este faptul că dacă în ședința din iunie era anunțată pentru zona Tomis Plus, certificatul de urbanism emis recent este pentru zona Stadionului Farul. În ședința de Consiliu Local Municipal din luna iunie, consilierii locali au aprobat studiul de prefezabilitate pentru obiectivul de investiții „Construire bazin olimpic în municipiul Constanța“. Amplasamentul viitorului bazin de 50m se află în apropierea cartierelor rezidențiale Tomis Plus și Boreal. Amprenta construcției va fi de 5.225mp, iar suprafața de teren necesară este de circa 12.000 mp. Potrivit studiului de prefezabilitate, valoarea investiției ar urma să ajungă la aproximativ 47,5 milioane de lei, inclusiv TVA.

La finele lunii august, Primăria Constanța a atribuit două contracte care vizează proiectul construire bazin olimpic în municipiul Constanța, ambele prin cumpărare directă. Primul contract privind elaborare studii de teren (topografic și geotehnic) a fost atribuit societății GMT Building Invest SRL pentru suma de 74.000 lei respectiv 15.258 euro. Cel de-al doilea contract vizează elaborarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții – construire bazin olimpic, inclusiv documentație pentru expropriere. Câștigătorul contractului prin cumpărare directă este deja celebrul SRL, High Construct Project care va încasa 125.000 lei, respectiv 25.773 euro.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii