Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:16 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pagubele sunt considerabile În mai puţin de o săptămână, două furtuni au măturat municipiul Medgidia

ro

26 Jul, 2014 00:00 897 Marime text
Se spune că fulgerul nu loveşte de două ori într-un singur loc. Însă furtuna da! În această perioadă, municipiul Medgidia este cel mai potrivit loc în care se poate confirma ipoteza conform căreia omul nu poate lupta împotriva naturii. După ce, săptămâna trecută, rafale abundente de ploaie au paralizat oraşul preţ de câteva ore, situaţia s-a repetat şi săptămâna aceasta, doar că nivelul dezastrului a fost mult mai mare. În urma furtunii şi a căderilor masive de precipitaţii şi de grindină de joi după-amiază, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Medgidia a fost convocat de îndată, voluntarii pornind spre zonele în care localnicii aveau nevoie de ajutor. Pentru a remedia probleme cauzate de furtună, au intervenit cu echipe şi utilaje SC Apollo Ecoterm SRL, SC Raja SA, SC Iridex Group Import Export Bucureşti - Filiala Costineşti şi Detaşamentul de pompieri militari Medgidia, împreună cu primarul Marian Iordache şi viceprimarul Luminiţa Vlădescu, care au mers în zonele afectate. „A fost o ploaie cu mult mai abundentă decât cea de săptămâna trecută. A Început cu un uragan, o furtună foarte puternică, apoi o ploaie foarte deasă, însoţită de căderi abundente de grindină. Pagubele sunt destul de mari“, preciza, pentru ZIUA de Constanţa, primarul Marian Iordache, înainte ca ploaia să se fi terminat.

13 imobile inundate



Membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă au reuşit să scoată apa din curţile, subsolurile şi beciurile inundate, au eliberat drumurile de copacii căzuţi şi au stabilit daunele produse de această furtună. „În urma nefericitului eveniment, au fost inundate 13 imobile, în principal din zona de nord a municipiului, şi nouă copaci au fost doborâţi de vântul puternic. Au căzut părţi din acoperişuri din mai multe zone din oraş - Colegiul Naţional «Kemal Ataturk», străzile Pieţei, Lupeni, Tudor Vladimirescu, Siretului, Rahovei, Matei Basarab, Vasile Lupu, Industriei, chiar şi Judecătoria Medgidia. Au existat şi cinci autoturisme avariate de plăci care au căzut de pe acoperişuri“, a declarat edilul-şef al municipiului Medgidia, Marian Iordache.

De asemenea, au existat avarii şi la străzi, unde s-au ridicat porţiuni din asfalt, precum şi la canalizări, care s-au înfundat şi au refulat, iar circulaţia în zona Pod CFR a fost întreruptă timp de trei ore din această cauză. În multe dintre zonele oraşului, apa a trecut peste nivelul trotuarelor.
Avariile sunt însemnate, însă reprezentanţii Primăriei şi societăţile comerciale implicate au reuşit să remedieze problemele care ţineau de siguranţa şi condiţiile de viaţă ale cetăţenilor afectaţi de furtună. În cursul zilei de vineri, au fost demarate lucrările la fasonarea arborilor care au fost înclinaţi de vântul puternic şi la îndepărtarea materialelor care au căzut de pe acoperişurile clădirilor.

Ti-a placut articolul?

Comentarii