Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:29 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O comunitate fără infracționalitate Ovi Protect SRL, deținută de Consiliul Local Ovidiu, un factor de siguranță pentru locuitorii orașului (galerie foto)

ro

26 May, 2018 00:00 3803 Marime text
Siguranța cetățenilor, o comunitate fără infracționalitate, străzi și unități de învățământ sigure sunt printre preocupările principale ale Primăriei Ovidiu și ale societății Ovi Protect SRL, deținută de Consiliul Local Ovidiu.
 
Ieri, la sediul Primăriei Ovidiu, a avut loc evenimentul de inaugurare a societății de pază și protecție Ovi-Protect SRL a Primăriei Ovidiu și a dispeceratului de monitorizare video a orașului Ovidiu. La eveniment au participat George Scupra, primarul orașului Ovidiu, George Stăncioiu, directorul firmei Ovi-Protect SRL, Alexandru Istrate, responsabili tehnic Ovi-Protect SRL și mulți alții.
 
„Avem 16 polițiști locali pentru 16.000 de locuitori ai orașului Ovidiu și pentru cele două sate, Culmea și Poiana. Cei 16 polițiști locali (câte un polițist local la mia de locuitori, după cum prevede legea) sunt insuficienți, motiv pentru care s-a luat decizia de înființare a acestei societăți. Putem spune că am gândit o extensie a Poliției Locale, înființând această societate. Deja a fost semnat protocolul de colaborare între Poliția Locală Ovidiu și societatea Ovi Protect SRL“, a anunțat primarul orașului Ovidiu, George Scupra. Edilul a mai spus că a fost suplimentat și numărul camerelor de supraveghere video din orașul Ovidiu. Astfel, la ora actuală, în orașul Ovidiu, sunt montate și funcționale 40 de camere video.
 
La rândul său, George Stăncioiu, directorul firmei Ovi-Protect SRL, a ținut să precizeze că patrulele societății, care se vor afla în zonele aglomerate ale orașului, vor fi dotate cu bicluri. „În acest moment, dispeceratul este în curs de autorizare și nu este încă funcțional. Va deveni funcţional în maxim două-trei săptămâni, când vom obține toate avizele“, a precizat George Stăncioiu.
 
Având ca asociat unic Consiliul Local Ovidiu, societatea Ovi Protect SRL este un partener real al autorității locale, al poliției și structurilor de ordine publică, contribuind activ la un climat mai sigur, fără infracționalitate în orașul Ovidiu. Paza obiectivelor, bunurilor și valorilor, supravegherea, monitorizarea video, sisteme antiefracție, protecție umană specializată, transportul valorilor, echipaje de intervenție rapidă sunt doar o parte din serviciile pe care Ovi Protect SRL le pune la dispoziția cetățenilor, cât și persoanelor juridice interesate.
 
„Siguranța cetățenilor, o comunitate fără infracționalitate, străzi mai sigure sunt lucrurile în care credem și pentru care, zi de zi, ne dăruim priceperea și profesionalisumul. Ne dorim să fim un permanent sprijin pentru autoritățile locale, pentru poliție și pentru celelalte instituții de ordine publică, dar și un factor de siguranță pentru locuitorii orașului Ovidiu și pentru agenții economici. Suntem susținuți de Consiliul Local și de Primăria Ovidiu, care fac toate eforturile necesare ca Ovi Protect SRL să se înscrie cu succes în elita firmelor de pază și protecție, având cu toții un scop comun: o comunitate locală mai încrezătoare, un oraș sigur și clienți mulțumiți“, au transmis reprezentanții Ovi Protect SRL.
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii