Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:56 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Ovidiu Trei zile de spectacol şi peste 2.000 de cadouri pentru copii

ro

12 Dec, 2013 00:00 2082 Marime text
Administraţia locală din Ovidiu în frunte cu edilul George Scupra a început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. Cadouri vor primi toţi copiii. Potrivit primarului, 2.200 de daruri vor fi împărţite în perioada 15 - 20 decembrie. „Nu am uitat pe nimeni. O să vină Moş Crăciun la toţi copiii”, transmite edilul, care a precizat că vor primi cadouri cei de la grădiniţă şi elevii claselor 0 - VIII.
Atmosfera de sărbătoare se simte deja pe străzile din oraş. „Orăşelul Copiilor a fost împodobit la fel de frumos ca anul trecut”, spune edilul. În zona Centrului Cultural se află bradul de Crăciun, o zonă care a devenit preferata locuitorilor, acum, în prag de sărbători. De săptămâna viitoare sosesc şi colindătorii. Primarul George Scupra susţine că spectacolul de sărbători va ţine trei zile (20-22 decembrie).

Administraţia locală din Ovidiu va încheia anul cu bilanţul activităţilor. Edilul George Scupra a declarat ieri că într-o săptămână va face public bilanţul anului 2013.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii