Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:24 22 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Digul din Oltina a intrat în reparaţii capitale

ro

21 Dec, 2013 00:00 1636 Marime text
Primarul comunei Oltina, Gheorghe Chirciu, susţine că reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral au început lucrările de modernizare a digului din luna noiembrie. „La această dată au finalizat prima etapă pentru care aveau termen în luna decembrie. Lucrările sunt în grafic, urmând să fie reluate anul viitor”, a explicat şeful autorităţii locale. Digul are o lungime de 3 kilometri, iar pe două porţiuni, de 700, respectiv 300 de metri, acesta prezintă fisuri din cauza infiltraţiilor de apă.

Primarul comunei Oltina susţine că această lucrare este foarte importantă pentru comunitate şi că era necesar să se intervină pentru repararea digului, întrucât exista pericolul ca acesta să se rupă ca urmare a infiltraţiilor. „În anul 2010, nivelul Dunării a crescut, iar din cauza aceasta pe sectoarele de dig de pe cursul Dunării au fost semnalate infiltraţii de apă”, a precizat primarul comunei Oltina. Potrivit acestuia, ca să elimine infiltraţiile, reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, vor monta un strat de piatră, iar sub acesta vor pune material geotextil, iar în zonele grav afectate se vor monta plăci de fier-beton la o adâncime de 6 metri.
 
Proiect de peste 8 milioane de lei
 
Valoarea proiectului este de 8.610.000 de lei, din care pentru servicii proiectare au fost prevăzuţi 173.000 de lei, pentru servicii de asistenţă tehnică sunt estimaţi 30.000 de lei, iar pentru verificare proiect s-a luat în calcul suma de 7.000 de lei. De asemenea, valoarea de 9.471.000 lei reprezintă valoarea estimată ce conţine şi valoarea posibilelor lucrări suplimentare, iar valoarea estimată pentru execuţie lucrări este de 8.400.000 lei. Contractul a fost câştigat de DOBROPORT SA din Cernavodă.
 
Barajul a cedat în 2006
 
În anul 2006, barajul s-a rupt pe o distanţă de 100 de metri tocmai pentru că au existat astfel de fisuri. La inundaţiile de la Oltina din anul 2006, 19 familii au rămas fără case. Amintim că la un an de la tragedie, sinistraţii au fost mutaţi în cartierul nou de locuinţe de la Oltina.

Ti-a placut articolul?

Comentarii