Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:02 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJC încearcă resuscitarea sportului constănţean cu fonduri nerambursabile. 11 cluburi norocoase. Iată câţi bani a primit fiecare!

ro

29 Jul, 2016 00:00 3163 Marime text


Aproape patru milioane de lei, bani nerambursabili, dă Consiliul Judeţean Constanţa unor asociaţii şi cluburi sportive. Concret, este vorba despre o sumă totală de 3.768.930,85 de lei, bani pe care CJC i-a pus la bătaie pentru diverse ramuri sportive care nu pot fi finanţate decât pe Legea 350/2005.
 
Documentaţiile s-au depus până la 11 mai. Iată care sunt cele 11 asociaţii şi cluburi sportive care au luat banii CJC şi ce proiecte au de gând să realizeze cu aceste sume, cu menţiunea că, potrivit legii, fiecare dintre aceste entităţi trebuie să asigure o cofinanţare a proiectului de cel puţin 10%.
 
  • Asociaţia Clubul Sportiv al Sporturilor de Iarnă Mamaia a primit pentru programul „Iarna car şi vara sanie, facem sport şi suntem sănătoşi”, prin contractul nr. 15492/28.06.2016, suma de 422.376,75 de lei; 
  • Clubul Sportiv Phoenix Constanţa se va ocupa de „Pregătirea şi participarea echipelor Clubului Sportiv Phoenix Constanţa în Campionatul Naţional de Baschet Juniori 2016-2017”, semnând cu CJC contractul nr. 15517/28.06.2016, pentru suma de 85.096 lei; 
  • Clubul Sportiv Tae Keon Harşova este unul dintre cluburile sportive din judeţ care, prin contractul nr. 15500/28.06.2016, a luat 62.655 de lei pentru „Participare competiţii, promovarea taekwondo-ului, dezvoltarea clubului sportiv”; 
  • Happy Kids 2010 Medgidia este un alt club sportiv din restul judeţului care, pentru proiectul „Handbalul, viaţa mea”, a semnat contractul nr. 15536/28.06.2016, beneficiind de suma de 84.420 de lei; 
  • Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa este beneficiara celei mai mari sume de bani nerambursabili de la CJC - 2.460.057,30 de lei -, pentru proiectul „Handbal pentru Constanţa”, prin contractul nr. 15535/28.06.2016; 
  • Asociaţia Judeţeană de Şah Constanţa a primit, pentru „Susţinerea participării juniorilor constănţeni la Campionatele Naţionale pe echipe şi Campionatul European”, 46.011 lei, prin contractul nr. 15530/28.06.2016. 
  • Asociaţia Clubul Sportiv Atena Sport Club Constanţa va organiza evenimentul „Constanţa te lansează la apă”, pentru care a semnat contractul nr. 15499/28.06.2016 cu CJC, primind suma de 93.375 de lei; 
  • Asociaţia CS Top Star TT Constanţa va primi 170.632 de lei pentru „Desfăşurarea activităţii CS Top Star TT Constanţa 2016”, prin contractul nr. 15.543/28.06.2016; 
  • Clubul Sportiv Nautic Motorsport se va ocupa de proiectul „Constanţa Rally Show 2016”, pentru care va primi 109.380 de lei, prin contractul nr. 15534/28.06.2016. 
  • Asociaţia Baschet Club Athletic Constanţa vrea să organizeze campionatul de baschet masculin în Liga 1. În acest sens, a depus proiectul „Baschet made in Constanţa! Renaşte o tradiţie - Campionat naţional de baschet masculin, Liga 1”, iar prin contractul nr. 15505/28.06.2016 a primit suma de 154.260,80 de lei; 
  • Asociaţia Judeţeană de Baschet Constanţa va lua, de asemenea, 80.667 de lei, pentru proiectul privind organizarea unui „Campionat judeţean de minibaschet şi babybaschet (masculin/feminin)”, obiectiv pentru care a semnat cu CJC contractul nr. 15503/28.06.2016.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii