Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:22 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anul viitor, hramul îi va prinde în haine noi Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului de la Făclia, aproape finalizată

ro

19 Aug, 2014 00:00 1759 Marime text
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a trecut, iar planurile administraţiei locale de la Saligny de a sărbători hramul bisericii într-o construcţie nouă, frumoasă şi primitoare nu s-a împlinit nici anul acesta, din cauza lipsei acute de fonduri. „Am speranţa ca anul acesta să încheiem toate lucrările ce se impun, astfel încât biserica din satul Făclia, ce poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, să poată fi terminată până la sfârşitul anului“, a declarat primarul comunei Saligny, Ion Beiu. Până în prezent, la biserică a fost turnată fundaţia, au fost ridicaţi pereţii din lemn de calitate superioară şi s-a montat acoperişul. „Proiectul cuprinde şi amenajarea unei case mortuare la subsolul bisericii“, a adăugat gospodarul-şef de la Saligny. De asemenea, primarul a mai spus că speră ca proiectele depuse spre finanţare europeană prin „Programul naţional de Dezvoltare Rurală“ să fie deblocate. Acestea prevăd introducerea reţelei de canalizare şi asfaltarea ulterioară a străzilor, pe o lungime de aproximativ 24.000 de metri.
O altă lucrare importantă este reprezentată de proiectul pentru alimentarea cu apă a satului Făclia, instalaţia necesară întinzându-se pe o distanţă de 7 kilometri.

Şcoala veche aşteaptă fonduri pentru reabilitare

În altă ordine de idei, gospodarul-şef al comunei Saligny a declarat că un alt obiectiv asupra căruia şi-a îndreptat atenţia este Şcoala cu clasele I-VIII din localitate. Primarul Ion Beiu a declarat că unitatea de învăţământ, ce are o vechime considerabilă, nu a mai beneficiat de renovări în ultima perioadă, iar furtunile recente au contribuit la degradarea construcţiei: „Şcoala este mai veche de 50 de ani, iar lipsa banilor ne-a ţinut pe loc. Am mai făcut câteva schimbări, îmbunătăţiri, am montat o centrală termică şi cam atât, pentru că bugetul nu ne-a permis să facem mai mult“. „Am luat legătura cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, în speranţa că ne va ajuta să renovăm instituţia şcolară. În primul rând, trebuie refăcut în totalitate acoperişul. De asemenea, clădirea trebuie reabilitată termic, pardoseala trebuie schimbată iar pereţii trebuie văruiţi atât la interior, cât şi la exterior“, a explicat primarul comunei Saligny.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii